Numărul zborurilor anulate pe aeroporturile din România au crescut

0
12

Numărul zborurilor anulate pe Aeroportul Internațional Henri Coandă București a crescut de 30 de ori în primele luni din 2026, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Potrivit unei analize realizate de AirAdvisor, rata anulărilor a urcat de la 0,10% la 3,15%, cea mai mare creștere înregistrată de un aeroport major din Europa în această primăvară.

Cele mai afectate sunt cursele către marile orașe europene, precum Londra, Paris, Bruxelles și Frankfurt, rute utilizate frecvent de românii din diaspora.

Probleme similare au fost raportate și pe alte aeroporturi din țară. La Cluj, rata anulărilor a crescut de la 0,03% la 2,47%, în timp ce Aeroportul Sibiu a înregistrat cea mai ridicată rată a anulărilor, de 9,26%, scrie Click.

Specialiștii pun această situație pe seama creșterii puternice a prețurilor la combustibilul pentru aviație, care aproape s-a dublat de la începutul anului și afectează în special operatorii low-cost.

Cu toate acestea, Comisia Europeană a reconfirmat pe 8 mai 2026 că pasagerii afectați de anulări își păstrează toate drepturile prevăzute de legislația europeană. Aceștia pot beneficia de rambursarea biletului, redirecționare, asistență în aeroport și compensații financiare de până la 600 de euro, în funcție de distanța zborului.

Executivul european a precizat că majorarea costurilor cu combustibilul reprezintă un risc comercial normal și nu poate fi invocată de companiile aeriene pentru a evita plata compensațiilor către pasageri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.