Tragedie în Sibiu: un bărbat a murit carbonizat după un incendiu pornit de la o țigară

0
6

Un incendiu izbucnit într-un apartament din Sibiu s-a transformat într-o tragedie, după ce un bărbat de 65 de ani a fost găsit fără viață în locuința afectată de flăcări.

Focul ar fi pornit de la o țigară aprinsă, lăsată nesupravegheată lângă o canapea, potrivit primelor informații.

Alarma a fost dată marți după-amiază, când locatarii blocului, cu patru etaje, au simțit miros puternic de fum și au sunat la 112. Oamenii au evacuat rapid clădirea, de teama extinderii incendiului.

Pompierii ajunși la fața locului au reușit să pătrundă în garsoniera situată la etajul trei și să stingă flăcările, însă pentru proprietar nu s-a mai putut face nimic.

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru distrugere din culpă și ucidere din culpă, iar trupul bărbatului a fost transportat la Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei, care va stabili cu exactitate cauza decesului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.