Proiectul de lege care interzice cumulul pensiei cu salariul la stat va fi aprobat de Guvern

0
9

Premierul Ilie Bolojan a subliniat că măsura îi vizează strict pe beneficiarii de pensii speciale, în timp ce persoanele cu pensii bazate pe contributivitate nu vor fi afectate de noile restricții.

Potrivit acestuia, cel puțin 15.000 de persoane se află în situația de a cumula pensia cu salariul la stat, iar proiectul privind interzicerea cumulului face parte din efortul Guvernului de a reduce cu 10% personalul din administrația publică centrală și locală.

Premierul a mai precizat că persoanele care primesc pensii speciale, dacă doresc să rămână angajate la stat, vor fi obligate să renunțe la 85% din pensie pe toată perioada cât vor rămâne angajate.

După ce proiectul de lege va fi aprobat de Executiv, el va fi trimis Parlamentului pentru dezbatere și adoptare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.