Accident grav pe DN1. O fetiță de 3 ani și un bărbat și-au pierdut viața

0
11

Un grav accident rutier a avut loc joi seară pe DN 1 (E60), în zona localității Negreni, județul Cluj, soldat cu moartea unei fetițe de 3 ani și a unui bărbat de 34 de ani. Două autoturisme și un camion au fost implicate în coliziune, iar traficul a fost blocat pe ambele sensuri.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, un tânăr de 20 de ani, din comuna Negreni, care circula din direcția Oradea spre Cluj-Napoca, a intrat cu mașina sa în coliziune față-spate cu un autoturism condus de un bărbat de 34 de ani, tot din Negreni.

„În urma coliziunii, autovehiculul condus de bărbatul de 34 de ani a fost proiectat pe sensul opus de mers, intrând în coliziune cu un ansamblu de vehicule condus de un bărbat de 55 de ani, din municipiul Cluj-Napoca. Din nefericire, în urma evenimentului, au decedat conducătorul auto și un minor de 3 ani aflat în autoturism”, a transmis IPJ Cluj, potrivit News.ro.

La fața locului au sosit echipaje ale SAJ și SMURD, inclusiv un echipaj de terapie intensivă mobilă din cadrul Detașamentului 2 Cluj-Napoca. „O minoră de aproximativ 3 ani a fost preluată imediat de către echipajul SAJ sosit la fața locului, în vreme ce pompierii au acționat pentru descarcerarea unei singure persoane, mai exact un bărbat. Din păcate, ambele victime se află în stop cardio-respirator, astfel că au fost aplicate manevre de resuscitare”, a transmis ISU Cluj. Ulterior, autoritățile au confirmat decesul fetiței și al bărbatului.

Ambii conducători auto implicați în accident au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele producerii tragediei.

Traficul pe DN 1 a fost complet blocat pe ambele sensuri până la finalizarea intervenției și cercetărilor la fața locului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.