BNR a revizuit la 3,9% prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an

0
14

Potrivit datelor prezentate miercuri de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, Banca Naţională a României (BNR) a revizuit în creştere, la 3,9%, de la 3,7% anterior, prognoza de inflaţie pentru finalul anului 2026 şi anticipează că aceasta va ajunge la 2,7% la sfârşitul lui 2027.

„Aceasta este prognoza. Ce ne arată? În primul rând, iar menţionez faptul că avem aşa o uşoară creştere a liniei roşii în trimestrul II, din preţurile la gaze. Nu ştim în ce măsură sau care va fi pachetul de măsuri pe care îl va adopta Guvernul. Ştim, a spus şi premierul, a spus şi ministrul energiei: ‘Pregătim un program foarte tare’, dar noi respectăm principiul pe care l-am spus: introducem în prognoză numai ceea ce este oficial sub forma unui document legal aprobat. Şi atunci, dacă se prelungeşte plafonarea la gaze, probabil că se suprapune curba roşie peste cea albastră.

Şi urmează, hai să folosesc şi eu un cuvânt care am văzut că place, dar îl folosesc în sens pozitiv, urmează o prăbuşire, o prăbuşire a inflaţiei. Se duce pur şi simplu, în câteva luni, spre 3%, de la 9%. Este o corecţie. Şi legat de ce am spus înainte, nu este ceva de neexplicat pentru că prognoza noastră este că inflaţia lunară în perioada următoare va urma aceeaşi traiectorie, 0,3%, 0,4% pe lună, ceea ce înseamnă în jur de 4% anual. Şi ajungem la 3% şi intrăm spre sfârşitul anului şi începutul anului următor în marja de fluctuaţie”, a declarat Mugur Isărescu, într-o conferinţă de presă.

Acesta a făcut referire şi la remarca „ratării ţintei de inflaţie” de către banca centrală.

„Mai apare o remarcă pe care am sesizat-o. Este corectă. Banca Naţională de patru ani a ratat ţinta de inflaţie. Păi de patru ani, dacă ar fi vorba de inflaţie, şi inflaţia din zona euro a fost mai mare decât prognoza, nu? În 2022, în 2023. Şi hai să nu subestimăm prin ce a trecut această ţară.

Adică ţara noastră, că nu vorbesc despre altă ţară. Am avut o pandemie cu toate măsurile care au fost, război la graniţă cu toate consecinţele, criză energetică cu impact major asupra preţurilor. Şi la noi, în plus faţă de alte ţări, un an electoral prelungit. De fapt a fost mai mult decât un an. A fost aproape un an jumate. Şi practic o criză politică. De-aia nu ne mai trebuie încă una. Să fim atenţi!”, a transmis Isărescu.

Sursa: Realitatea Financiara

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.