Primăria Câmpina a anunțat, miercuri dimineaţă, că în cursul nopţii o porţiune din prima bandă de circulaţie a bulevardului Carol I – DJ 101R, în cartierul Câmpiniţa, s-a prăbuşit, „confirmând gravitatea situaţiei şi riscul major existent în zonă”.
”Reamintim cetăţenilor că drumul este închis în totalitate, pe ambele sensuri de mers, încă de aseară (marţi seară – n.r.), circulaţia fiind interzisă atât dinspre municipiul Câmpina spre comuna Cornu, cât şi dinspre comuna Cornu spre municipiul Câmpina. Accesul rutier în municipiul Câmpina se realizează exclusiv pe ruta alternativă dinspre comuna Băneşti”, a transmis municipalitatea.
Autorităţile locale solicită populaţiei să respecte restricţiile impuse şi semnalizarea rutieră din zonă.
Primăria Municipiului Câmpina a anunţat, marţi seară, că o porţiune din drumul judeţean 101R a fost afectată de o alunecare de teren, tronsonul fiind preventiv închis, pentru siguranţa cetăţenilor.