Criminalistul Liviu Chesnoiu, propunere pentru răspunderea penală a minorilor

0
12

Crima din satul Cenei, județul Timiș, în care un băiat de 15 ani a fost ucis cu sânge rece de doi prieteni, de 13 și 15 ani, a provocat un șoc puternic în întreaga țară. În acest context, criminalistul Liviu Chesnoiu a lansat, într-o intervenție la Realitatea Plus, un discurs dur despre răspunderea penală a minorilor, influențele violente care modelează noile generații și eșecurile grave ale sistemului de educație și protecție, susținând că legislația actuală nu mai corespunde realităților din teren.

”După părerea mea de colonel criminolog, lucrând în astfel de cazuri în care minorii comit astfel de grozăvii trebuie regândită undeva toată legislația și răspunderea să se coboare spre 10 ani, pentru că vedeți dumneavoastră, în delincvența juvenilă, nu mai sunt vremurile când acești copii, să zicem de la 14 ani, răspundeau oleacă, după 16 răspundeau mai mult penal pentru ceea ce făceau.

Trebuie să coboare foarte mult, până pe la 10 ani, cum spuneam, vârsta la care ei trebuie să răspundă penal. Pentru că vedeți dumneavoastră, altele sunt generațiile acum, ele sunt mai dezvoltate, așa, din punct de vedere fizic, somatic, psihologic. Însă, pe de altă parte, toate aceste rețele, ei sunt generația TikTok, ei acolo sunt într-o altă realitate, foarte bulversantă, foarte violentă, au modele acolo, au pe undeva faptul că sunt monitorizați, pe undeva sunt influențați, sunt determinați să gândească într-o manieră violentă.

Iar pe de altă parte există acest bullying, vă dați seama că într-o comunitate școlară acest tărtor care făcea rău de mai mult timp trebuia să fie pe undeva cu mult timp înainte luați la întrebări, pentru că noi ne-am trezit foarte târziu după ce s-a întâmplat nenorocirea asta, dar se știa despre acest individ de 13 ani, se știa despre celălalt că erau mână în mână.

De multe ori la noi mortul e de vină. Nu se poate. În Serbia ați văzut cum s-a întâmplat cu minorul acela care a făcut nenorocire în școală, părinții au plătit, au făcut pușcărie. Și la noi în țară, trebuie să se gândească oamenii înainte să se apuce să facă copii, „dacă îi facem criminali, facem pușcărie”.

Dar la noi, nu , sunt minori, nu răspund, părinții sunt plecați la muncă pe afară, ei rămân de capul lor și uitați cum se întâmplă aceste nenorociri. Școala trebuia să știe, să tragă un semnal de alarmă din timp, pentru că se manifesta într-o manieră violentă acest minor de 13 ani. Acolo, în comunitatea asta, el dorea să fie liderul, să fie ascultat de toți, să nu sufle, să nu miște nimeni în fața lui.

Astfel de situații foarte devreme trebuie rezolvate, nu după ce s-a întâmplat nenorocirea, ne apucăm și noi acum, cum face primarul, a făcut un consiliu de securitate. Normal că părinții sunt revoltați, nu-și mai trimit copiii la școală pentru că nu mai sunt în siguranță, nu sunt apărați, nu sunt protejați, nu sunt monitorizați, sunt pe cont propriu. Asta se întâmplă la noi, într-o țară unde legile sunt așa cum sunt și se aplică după ureche”, a spus Liviu Chesnoiu la Realitatea Plus.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.