Președintele Nicușor Dan recunoaște că actuala coaliție stă pe un butoi cu pulbere. Aflat la Bruxelles, șeful statului român spune că situația dintre partidele de guvernare s-a înrăutățit față de acum jumătate de an, când acestea erau preocupate să rezolve problema deficitului bugetar.
Nicușor Dan a declarat că România trece printr-o perioadă de stabilitate fiscală, însă persistă îngrijorări legate de situația politică și coeziunea coaliției de guvernare.
„Cum o să decurgă negocierile dintre ei, persoane, nu pot să anticipez.
Acum şapte-opt luni frica lor era de partea financiară, de partea fiscală, faptul că România se duce într-o eventuală spirală de dobânzi din care să nu poată să iasă. Acum, în momentul ăsta, nu mai au această frică, cumva fiscal România s-a stabilizat.
În schimb există, primesc întrebarea asta, există îngrijorarea lor cu privire la stabilitate. Deci coaliţia stă ceva mai rău decât stătea acum şase-şapte luni, dar sunt optimist că, cu responsabilitate o să continue.”, a declarat Nicușor Dan.
