În timp ce România se împrumută pe piețele internaționale la dobânzi de 6–7%, uneori chiar mai mari, europarlamentarii români au votat – fără rezerve publice, fără condiționări ferme și fără o dezbatere reală în fața cetățenilor – un împrumut de 90 de miliarde de euro acordat Ucrainei, fără dobândă, printr-o procedură de urgență în Parlamentul European.
Este un moment care spune mai mult despre poziția reală a României în Uniunea Europeană decât orice discurs festiv despre „solidaritate”, „valori comune” sau „responsabilitate fiscală”.
Solidaritate selectivă: cine plătește și cine primește
Să fie limpede: sprijinul pentru Ucraina, aflată într-un război de agresiune, este legitim din punct de vedere politic și moral. Problema nu este dacă se acordă sprijin, ci cum, în ce condiții și cine suportă costurile reale.
România, prin statul român, este tratată ca un debitor cu risc:
•plătește dobânzi ridicate;
•este supusă permanent monitorizării privind deficitul;
•este amenințată cu sancțiuni pentru derapaje bugetare;
•i se cer „reforme structurale dureroase”.
În același timp, UE acordă Ucrainei un împrumut:
•fără dobândă;
•garantat colectiv;
•cu mecanisme de control neclare și fragmentare;
•prin procedură de urgență, care limitează dezbaterea democratică.
Aceasta nu mai este solidaritate. Este dublă măsură instituționalizată.
Unde sunt garanțiile? Cine controlează banii?
Orice funcționar public român știe că pentru 10.000 de euro cheltuiți greșit:
•există control;
•există audit;
•există răspundere;
•există, uneori, dosar penal.
În cazul celor 90 de miliarde de euro, întrebările esențiale rămân fără răspuns clar:
•Cine verifică utilizarea exactă a fondurilor?
•Ce instituție are control real, nu formal?
•Ce se întâmplă dacă banii sunt deturnați?
•Cine răspunde pentru fraude?
Rapoartele internaționale arată constant că Ucraina are probleme sistemice de corupție, inclusiv în zona achizițiilor publice, a contractelor de reconstrucție și a relației dintre stat și oligarhi. A vota un asemenea împrumut fără garanții solide și transparente nu este un gest curajos, ci unul iresponsabil.
Europarlamentarii români: reprezentanți sau spectatori?
Cea mai gravă problemă nu este votul în sine, ci lipsa totală de poziționare critică a europarlamentarilor români.
Nu am văzut:
•amendamente românești privind condiționarea fondurilor;
•solicitări ferme de mecanisme anticorupție;
•cereri de tratament egal între statele membre și beneficiari;
•explicații publice adresate românilor care plătesc dobânzi uriașe.
Europarlamentarii României nu s-au comportat ca reprezentanți ai unui stat cu interese proprii, ci ca simpli validatori ai unei decizii deja luate.
România – contribuabil de mâna a doua
Mesajul transmis românilor este devastator:
•pentru voi, austeritate;
•pentru alții, împrumuturi fără dobândă;
•pentru voi, controale;
•pentru alții, încredere oarbă;
•pentru voi, „disciplină fiscală”;
•pentru alții, excepții.
Aceasta nu este Europa egalității între state, ci o Europă a ierarhiilor tacite, în care unele țări plătesc nota, iar altele primesc sprijin fără întrebări incomode.
Concluzie: solidaritatea nu exclude responsabilitatea
A susține Ucraina nu înseamnă:
•să ignori corupția;
•să renunți la control;
•să accepți tratamente inegale;
•să sacrifici interesul propriu fără explicații.
Votul europarlamentarilor români pentru acest împrumut, în forma actuală, este o greșeală politică și morală, pentru că nu apără nici interesele României, nici principiul responsabilității în cheltuirea banului public european.
Românii nu cer privilegii. Cer aceleași reguli. Iar când acestea nu există, cineva trebuie să aibă curajul să spună acest lucru cu voce tare.