Topul scumpirilor în decembrie. Energia electrică a înregistrat cea mai mare creștere

0
9

Datele Institutului Naţional de Statistică, publicate miercuri, arată că energia electrică s-a scumpit cel mai mult în luna decembrie, cu 60,91% în ritm anual, dar s-a ieftinit în comparație cu luna precedentă.

Creșteri semnificative de preț au fost înregistrate la cacao și cafea, cu o o majorare anuală de 24,67%, precum şi la transportul pe calea ferată, cu 24,40%.

În categoria mărfurilor alimentare, au mai fost consemnate scumpiri la fructe proaspete, cu un plus de 15,19% în decembrie 2025 faţă de decembrie 2024.

Scăderi de preţ, de la un an la altul, au fost înregistrate la cartofi, cu 11%, şi la fasole boabe şi alte leguminoase, cu 4,14%. De la o lună la alta, în decembrie, cele mai mari scumpiri s-au consemnat la cafea, cu 3,16%, şi la fructe proaspete, cu 1,72%. Ieftiniri au fost înregistrate la citrice şi alte fructe meridionale, de 4,67%, precum şi la fasole boabe şi alte leguminoase, de 1,26%.

În ceea ce priveşte mărfurile nealimentare, în topul scumpirilor se află energia electrică şi energia termică, aceasta din urmă înregistrând o creştere anuală de 18,80%, precum şi cărţile, ziarele şi revistele, cu 10,16%. Nu au fost consemnate scăderi de preţ în ritm anual.

Cele mai mari creșteri de preț

Comparativ cu luna anterioară, cele mai mari creşteri de preţ s-au înregistrat la gaze, cu 2,09%, şi la frigidere şi congelatoare, cu 1,22%. Ieftiniri au fost consemnate la combustibili, de 1,29%, la energia electrică, de 0,01%, precum şi la lacuri şi vopsele, de 0,03%.

În sectorul serviciilor, cele mai importante majorări de preţ au fost consemnate la transportul pe calea ferată, care s-a scumpit cu 24,40% în ultimul an, la transportul aerian, cu 18,37%, şi la serviciile de igienă şi cosmetică, cu 17,65%. Nici în acest domeniu nu au fost înregistrate scăderi de preţ în ritm anual.

De la o lună la alta, în decembrie, scumpiri semnificative s-au înregistrat la transportul aerian, cu tarife în creştere de 17,99%, şi la transportul pe calea ferată, cu 9,79%. În schimb, abonamentele de transport auto s-au ieftinit cu 0,19%.

Sursa: Realitatea Financiara

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.