TURUL CICLIST AL ROMÂNIEI | START LA BRAȘOV, PE 12 SEPTEMBRIE

0
46

După spectacolul din Oltenia și Argeș, caravana Micii Bucle va ajunge în inima Transilvaniei pentru o cursă plină de adrenalină și performanță, transmit organizatorii într-un comunicat.

De la ora 09:45, Brașovul dă startul oficial al etapei a treia din Turul României. Pentru prima dată după 2019, Turul României revine la Brașov, readucând atmosfera marilor competiții internaționale pe străzile orașului.

Etapa a treia are o lungime de 180 km și va purta cicliștii pe un traseu spectaculos: Brașov – Întorsura Buzăului – Sărata Monteoru – Buzău, cu porțiuni care vor testa rezistența și strategia celor peste 150 de sportivi profesioniști din întreaga lume, alături de cele mai bune echipe din România.

Brașovenii vor avea șansa să-i vadă îndeaproape pe unii dintre cei mai buni cicliști internaționali și să simtă emoția startului acestei competiții renumite.

Pe 12 septembrie, brașovenii sunt invitați în centrul vechi și pe traseul de start pentru a-i încuraja pe cei mai buni cicliști ai lumii!

Program și traseu Turul României 2025:

● 9 septembrie – Prezentarea echipelor – Craiova

● 10 septembrie – Etapa 1: Craiova – Târgu Cărbunești – Horezu – Râmnicu Vâlcea | 175 km

● 11 septembrie – Etapa 2: Pitești – Topoloveni – Pucioasa – Pasul Dichiu (Piatra Arsă) | 172 km

● 12 septembrie – Etapa 3: Brașov – Întorsura Buzăului – Sărata Monteoru – Buzău | 180 km

● 13 septembrie – Etapa 4: Buzău – Brăila – Însurăței – Slobozia | 212 km

● 14 septembrie – Etapa 5: circuit în București | 95 km

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.