HOTELURILE DE PE LITORAL AU REDUCERI ȘI DE PÂNĂ LA 50% PENTRU MINIVACANȚA DE SFÂNTA MARIA

0
41

După un început modest, operatorii de turism de pe litoral se pregătesc pentru vârful de sezon, care se înregistrează în mod normal pe data de 15 august, de Sfânta Maria Mare.

Hotelurile încearcă, pe ultima sută de metri, să atragă turiștii cu tot felul de oferte și reduceri, care merg chiar și până la 50%, mai ales că, după data de 15 august, prețurile încep să scadă.

Așa, de exemplu, a crescut numărul unităților de cazare care oferă servicii all inclusive, o tendință remarcată de ceva vreme și la noi. Numai în ultimul an, oferta pe acest segment s-a mărit cu aproximativ 20%, știută fiind preferința familiilor cu copii pentru acest tip de cazare.

Pentru a doua parte a anului sunt preconizate, însă, majorări de prețuri în sector de 10-15%, determinate în principal de majorarea TVA, potrivit informațiilor din piață, cu observația că există și jucători care au operat deja această modificare.

Debut slab de sezon

Traian Bădulescu, consultant în turism și purtător de cuvânt al Asociației Naționale a Agențiilor de Turism din România (ANAT), spune că sezonul în curs este mai slab raportat la anii precedenți, care au fost destul de buni. Aceasta și pentru că, odată cu aderarea României la spațiul Schengen, tot mai mulți români au ales să petreacă vacanțele în Grecia și Bulgaria, în detrimentul operatorilor locali.

După un început modest, cererea pare să fi revenit în ultimele săptămâni, iar acum toată lumea se pregătește pentru vârful de sezon.

„S-a mai animat, acum, în ultimele săptămâni, pentru că e perioada de vârf de sezon. Weekendul de Sfânta Maria este tradițional cel mai plin, se așteaptă multă lume atunci”, a declarat pentru Termene.ro Traian Bădulescu.

Potrivit datelor agenției de turism BIBI Touroperator, numărul turiștilor așteptați pe Riviera românească se ridică la 140.000, față de 220.000 anul trecut.

După data de 15 august, cererea va începe să scadă, în ciuda ofertelor din partea hotelurilor, iar de la 8 septembrie, data la care începe anul școlar, practic se pierde o mare parte din turiști, familii cu copii, în general. Bădulescu mai spune că, în acest an, în topul stațiunilor interne preferate de „familiști” se află Eforie Nord și Neptun-Olimp, în timp ce Mamaia Nord constituie alegerea amatorilor de clubbing.

All inclusive, pe val

De câțiva ani, turiștii români sunt tot mai atrași de oferta hotelurilor care asigură servicii all inclusive. În acest an, de exemplu, au apărut trei hoteluri noi pe acest segment, iar cel mai probabil vor mai fi și altele în viitor, dat fiind tendințele din piață.

În prezent, există pe litoralul românesc 55 de hoteluri cu servicii all inclusive, cu 5,4% mai multe față de anul trecut.

„Interesul pentru vacanțele all inclusive pe litoralul românesc este în creștere, se vede și în numărul de unități de cazare. Avem, în acest an, 55 de hoteluri în regim all inclusive de cinci, patru și trei stele, în opt stațiuni, de la Mamaia din partea de nord până la Saturn, în sud. Sunt 25.000 de locuri de cazare cu all inclusive, iar prețurile în luna august sunt de la 7.500 lei pe o cameră timp de cinci nopți la hotel de cinci stele în Mamaia, cu reducere de 20% inclusă față de un preț de 9.600 lei pentru două persoane, până la 4.000-4.500 de lei la hoteluri de patru și trei stele, care oferă pachete turistice de șapte nopți pentru două persoane”, a declarat pentru Termene.ro Adrian Voican, vicepreședinte ANAT și fondatorul agenției de turism BIBI Touroperator.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.