În loc să își asume lipsa măsurilor de prevenție, autoritățile le reamintesc sinistraților din Suceava și Neamț că nu ar trebui să-și construiască locuințele în apropierea râurilor. Raed Arafat a declarat că operațiunile de salvare aeriană au fost unele dintre cele mai mari din România și că ajutoarele oferite de stat sunt doar pentru prima etapă.
Potrivit șefului DSU, peste 120 de persoane izolate au fost salvate cu ajutorul a cinci elicoptere. Ajutoarele trimise în zonele calamitate includ containere, apă, alimente și bunuri de strictă necesitate, însă sprijinul financiar este modest. Trei familii care au suferit pierderi de vieți vor primi câte 15.000 de lei, iar aceeași sumă va fi acordată și celor ale căror locuințe au fost avariate în proporție de sub 75%.
„Bineînțeles că asta nu acoperă integral nevoile lor. Este doar un prim ajutor. Procesul de sprijin va continua, iar autoritățile locale și județene vor fi implicate”, a spus Arafat, precizând că alte fonduri ar putea fi alocate în funcție de necesitățile dovedite.
Arafat a ținut însă să atragă din nou atenția asupra locuințelor construite în zone riscante. „Trebuie să subliniez importanța ca locuințele să fie asigurate. Mai mult, să nu mai construim în albia râurilor și în zone predispuse calamităților”, a transmis acesta.
Răspunsul DSU vine în contextul în care localnicii din zonele afectate acuză autoritățile de lipsă de reacție și de investiții în infrastructură de prevenție.
Sursa: Newsinn
