RAZIE ANPC PE LITORAL: 5 UNITĂȚI ÎNCHISE, AMENZI DE PESTE 300.000 LEI ȘI CAMERE INSALUBRE ÎN COSTINEȘTI, TUZLA ȘI NEPTUN

0
50

Litoralul românesc, din nou sub lupa Protecției Consumatorilor. În doar 24 de ore, inspectorii ANPC au făcut 63 de controale la unități de cazare și alimentație publică, în urma cărora au aplicat 54 de amenzi, în valoare totală de 308.000 de lei.

Cinci locații au fost închise temporar din cauza neregulilor grave: Lubicrinic SRL din Tuzla, Confort Tour ACF Tineretului și pensiunea Select Laguna din Costinești, Chebuțiu Emil Florin II din Tuzla și Phoenicia Express din Neptun-Olimp. Activitatea va fi reluată doar dacă problemele se remediază complet.

Inspectorii au descoperit lipsa autorizațiilor de funcționare, produse alimentare fără etichete sau păstrate necorespunzător, frigidere defecte, ustensile de bucătărie murdare și spații complet neigienizate.

În camerele de cazare s-au găsit podele distruse, mobilier deteriorat, grupuri sanitare insalubre, fără coșuri de gunoi sau dotări minime, iar în unele cazuri, mucegaiul era vizibil.

Controalele au vizat și plajele, unde unii operatori nu respectă obligația legală de a păstra o treime din spațiu pentru turiștii care stau pe cearșaf, nu pe șezlonguri închiriate.

ANPC a anunțat că verificările vor continua toată vara. Turiștii sunt încurajați să reclame neregulile, pentru a preveni situații periculoase sau servicii de slabă calitate în plin sezon estival.

Sursa: Newsinn

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.