PLAN ROȘU DE INTERVENȚIE ACTIVAT ÎN CONSTANȚA DIN CAUZA UNUI INCENDIU DE VEGETAȚIE USCATĂ

0
53

Miercuri seară, autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție în județul Constanța, în urma unui incendiu de vegetație uscată izbucnit în apropierea unui azil. Din cauza fumului dens, 48 de persoane au fost evacuate preventiv din clădire pentru a permite ventilarea acesteia.

Evacuarea s-a făcut cu ajutorul ambulanțelor și al autospecialelor de transport victime multiple. Potrivit autorităților, după ce locația a fost aerisită corespunzător, persoanele evacuate au putut reveni în azil.

La fața locului au intervenit rapid nouă autospeciale de stingere, precum și zece ambulanțe SAJ și SMURD. Planul Roșu a fost dezactivat începând cu ora 01:00, după ce situația a fost stabilizată.

Din fericire, nu au fost raportate victime.

Sursa: Realitatea de Constanta

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.