BOLOJAN: PLĂTIM UN MILIARD DE EURO PE BURSELE ELEVILOR. SISTEMUL ACTUAL TREBUIE RECONFIGURAT, SPUNE PREMIERUL

0
52

Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că bugetul alocat burselor elevilor a crescut de peste 20 de ori în ultimii trei ani, ajungând de la 188 de milioane de lei în 2021 la 4,7 miliarde de lei în prezent, echivalentul a aproape un miliard de euro. În acest context, șeful Executivului a afirmat că sistemul trebuie regândit urgent.

„Am ajuns să plătim un miliard de euro doar pe bursele elevilor, iar această creștere accelerată nu reflectă neapărat un efort suplimentar al elevilor sau profesorilor, ci mai degrabă un efect al criteriilor actuale de acordare a burselor”, a spus Bolojan, după ședința de Guvern.

Totodată, premierul a indicat că pachetul de burse va fi redus, în condițiile în care deficitul bugetar impune măsuri dure în toate sectoarele. Guvernul propune o tăiere de 1,5 miliarde de lei din fondurile totale destinate burselor.

Studenții și elevii au ieșit în stradă pentru a protesta față de aceste reduceri. Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România avertizează că schimbarea formulei de calcul va duce la o reducere cu 40% a fondului total pentru burse și implicit la scăderea numărului de beneficiari.

Ministrul Educației, Daniel David, a anunțat recent că din anul școlar 2025-2026 vor fi păstrate doar două categorii de burse: cele de merit și cele sociale. Bursele pentru olimpici și cele din învățământul tehnologic vor fi eliminate, din cauza costurilor prea mari, care se apropie de 7 miliarde de lei anual.

Și președintele Nicușor Dan a intervenit în discuție, susținând că sistemul de burse din România este unic în Europa și dezechilibrat, întrucât 30% dintre elevi primesc burse de merit, iar criteriile de acordare variază prea mult de la o școală la alta.

Sursa: Newsinn

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.