ACCIDENT TERIBIL ÎN GORJ: DOI BĂRBAȚI AU MURIT STRIVIȚI SUB UN CAMION

0
70

Doi bărbați și-au pierdut viața într-un accident grav petrecut marți, în localitatea Polovragi, județul Gorj. Cei doi, în vârstă de 34 și 48 de ani, încercau să repare un camion, însă în timpul lucrării, cabina acestuia s-a prăbușit peste ei.

La fața locului au ajuns rapid echipaje de poliție și două ambulanțe, dar, din păcate, medicii nu au mai putut face nimic. Ambele victime au fost declarate decedate la scurt timp după intervenție.

Conform primelor cercetări, totul s-a petrecut în timpul unei operațiuni de reparație improvizată, care nu ar fi respectat condițiile de siguranță. Cabina camionului s-a prăbușit brusc, iar cei doi nu au avut nicio șansă.

Cadavrele au fost transportate la Serviciul de Medicină Legală Gorj pentru efectuarea necropsiei. Poliția a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și încearcă acum să afle cum s-a produs exact tragedia.

Ancheta va stabili dacă a fost vorba despre o eroare umană, un defect tehnic sau lipsa echipamentelor adecvate pentru o astfel de intervenție

Sursa: Newsinn

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.