CIRCULAȚIE ÎNGREUNATĂ PE MAI MULTE ȘOSELE DIN ȚARĂ

0
10

Circulaţia rutieră se desfăşoară, marţi dimineaţă, în condiţii de ploaie pe mai multe drumuri din judeţele aflate în sudul ţării, în timp ce în zona de munte a judeţelor din centrul ţării carosabilul este acoperit cu zăpadă, anunţă Centrul Infotrafic. Totodată, ceața scade vizibilitatea în trafic pe drumuri din 6 judeţe.

Potrivit sursei citate, marţi dimineaţă, nu sunt înregistrate drumuri naţionale sau autostrăzi cu circulaţia oprită ca urmare a vreunui eveniment rutier. Astfel că se circulă însă în condiţii de ploaie pe mai multe artere rutiere din judeţele aflate în partea sudică a ţării.

De asemenea, ceaţa scade vizibilitatea în trafic sub 200-300 de metri, pe mai multe artere rutiere din judeţele: Argeş, Bihor, Braşov, Prahova, Satu Mare şi Sibiu.

Totodată, carosabilul este acoperit pe alocuri cu zăpadă în zonele de munte ale judeţelor aflate în partea centrală a ţării.

”Începând de astăzi, 12.11.2024, ora 08:00, circulaţia rutieră se va închide pe DN 7C (Transfăgărăşan), tronson kilometric 104+000 – 130+800 de metri, între Cascada Piscul Negru (judeţul Argeş) şi Bâlea Cascadă (judeţul Sibiu). Măsura a fost luată din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, care pot pune în pericol siguranţa traficului rutier. Sectorul de drum închis circulaţiei va fi semnalizat corespunzător”, transmite Centrul Infotrafic.

Luni, a fost închisă circulaţia rutieră şi pe DN 67C (Transalpina), tronson kilometric 34+800 – 79+800 metri, între Rânca (judeţul Gorj) şi Curpăt (judeţul Sibiu).

Marți, 12 noiembrie, de la ora 8.00, circulația rutieră se va închide pe DN7C (Transfăgărăşan) de la km 104+000 (Piscu Negru) până la km 130+800 (Bâlea Cascadă).

”Înainte de a pleca la drum, sfătuim conducătorii auto să se informeze cu privire la condiţiile meteo-rutiere şi restricţiile de trafic din zonele în care urmează să se deplaseze, să nu pătrundă pe tronsoanele de drumuri închise şi să-şi echipeze autovehiculele cu anvelopele de iarnă, dacă vor parcurge zone unde carosabilul este acoperit de zăpadă, gheaţă sau polei”, adaugă sursa citată.

Pentru prevenirea evenimentelor rutiere, şoferilor sunt sfătuiţi să adapteze viteza la condiţiile de trafic şi drum, să evite depăşirile periculoase şi orice manevră riscantă, să păstreze în mers o distanţă de siguranţă între autovehicule şi să adopte o conduită preventivă şi responsabilă la volan, circulând cu atenţie pe tot parcursul traseului.

Sursa: Newsinn

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.