RUS CONDAMNAT LA 13 ANI DE ÎNCHISOARE PENTRU O DONAȚIE DE 50 DE EURO PENTRU UCRAINA

0
16

Cetățeanul rus va trebui să execute 13 ani de închisoare într-o „colonie penitenciară de înaltă securitate”.

Un rus a fost condamnat de un tribunal din Moscova la 13 ani de închisoare pentru „înaltă trădare”, după ce a făcut o donație în valoare de 50 de euro, prin transfer bancar, către Ucraina.

Cetățeanul rus, Aleksandr Kraicuk, a fost declarat de tribunalul din Moscova vinovat de înaltă trădare pentru că a adus un sprijin financiar unui stat străin, pe „motivaţii de ură politică şi ideologică”.

Kraicuk va trebui să execute 13 ani de închisoare într-o „colonie penitenciară de înaltă securitate”, potrivit verdictului ce datează din 1 noiembrie, dar care a fost dat publicităţii vineri, potrivit Agerpres.

Citând biroul de comunicare al tribunalului, agenţia de presă publică RIA Novosti a precizat că Aleksandr Kraiciuk „a efectuat un virament de 50 de euro într-un cont bancar german înfiinţat de armata ucraineană la două zile după” declanşarea asaltului rus asupra Ucrainei, pe 24 februarie 2022.

Cetățeanul rus, arestat în timp ce se pregătea să plece în Turcia

Potrivit grupului de apărare a drepturilor omului Memorial, clasat drept „agent al străinătăţii” şi interzis de către autorităţile ruse, Aleksandr Kraicuk, în vârstă de 34 de ani, a fost arestat în 2023 în timp ce se pregătea să părăsească Rusia şi să ajungă în Turcia, la câteva zile după confiscarea telefonului său mobil.

Un caz similar a avut loc în luna august, când o femeie ruso-americană în vârstă de 32 de ani, Ksenia Karelina, a fost condamnată la 12 ani de închisoare pentru că a făcut o donaţie de 50 de dolari unei organizaţii ucrainene. Locuind în California, ea fusese arestată în timp ce se afla în vizită la familia sa rămasă în Rusia.

Autorităţile ruse şi-au înmulţit după anul 2022 arestările pentru „spionaj, trădare, sabotaj, extremism sau pentru simple critici împotriva armatei” – arestări urmate adesea de pedepse grele cu închisoarea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.