EUROSTAT: ROMÂNIA, PRINTRE CELE 4 ȚĂRI CU CEL MAI MIC SALARIU MEDIU ANUAL AJUSTAT DIN UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN 2023

0
9

Cel mai mare nivel al salariului mediu anual ajustat cu normă întreagă a fost în: Luxemburg (81.100 euro), Danemarca (67.600 euro) şi Irlanda (58.700 euro).

România se numără printre cele patru țări cu cel mai mic salariu mediu anual ajustat din Uniunea Europeană, în anul 2023, potrivit datelor publicate joi, 7 noiembrie, de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).

Datele Eurostat arată că salariul mediu anual ajustat cu normă întreagă pentru angajaţii din Uniunea Europeană a fost anul trecut de 37.900 euro.

Acesta a crescut cu 6,5% faţă de nivelul la care se afla în anul 2022, de 35.600 euro, conform datelor publicate joi de Oficiul European pentru Statistică citate de Agerpres.

România, printre cele mai mici salarii medii anuale ajustate din UE

Cu un salariu mediu anual ajustat cu normă întreagă de 17.739 de euro, România se află în top patru țări din blocul comunitar cu cel mai mic nivel al acestuia. Celelalte trei sunt: Bulgaria (13.500 euro), Ungaria (16.900 euro) și Grecia (17.013 euro).

La polul opus, cel mai mare nivel al salariului mediu anual ajustat cu normă întreagă a fost în: Luxemburg (81.100 euro), Danemarca (67.600 euro) şi Irlanda (58.700 euro).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.