SĂ ÎL AVEM PERMANENT ÎN INIMĂ PE DUMNEZEU ȘI SĂ NE RUGĂM, CĂCI RUGĂCIUNEA NU ESTE STRIGĂT ÎN PUSTIU!

0
7

Sfinții zilei
Sfinții 33 de Mucenici din Melitina; Sfântul Cuvios Lazăr din Muntele Galisiei.

Gândul zilei
„Citirea lumineză mintea şi ajută lucrarea Rugăciunii. Osteneala trupească, atunci când este cu măsură şi nu produce tulburarea, este foarte folositoare, te conduce la smerenie. Cu dragoste şi cu simplitate, fără prea multe socoteli, ajungi mai repede la limanul cel de sus. Sărută icoana Preasfintei Fecioare strângând-o în brațe, ca şi când ar fi vie, cum se ținea mama ta când erai mic! Spune-i ei toată durerea ta şi udă icoana cu lacrimile tale curate, şi vei putea sta în Rugăciunea continuă! Aceasta va mijlocii la Fiul Său, Care este atât de bun, iubeşte pe cei buni şi miluieşte pe cei răi şi iartă pe păcătoşii care se pocăiesc, şi se vor deschide ochii tainici ai sufletului tău, se va umple inima ta de iubire dumnezeiască. Atunci ochii tăi vor devenii doua izvoare de lacrimi. Iti doresc sa ajungi la acestea.” –  Gheron Iosif – „Marturii din viata monahală.”

Rugăciunea zilei

„Doamne Iisuse Hristoase! Fie mila Ta asupra copiilor mei (numele), păzeşte-i pe ei sub acoperământul Tău, ocroteşte-i de toată pofta, depărtează de la ei pe tot vrăjmaşul şi potrivnicul, deschide-le urechile şi ochii inimii, dăruieşte umilinţă şi smerenie inimilor lor. Doamne!
Cu toţii suntem zidirea Ta: îndură-Te de copiii mei (numele) şi întoarce-i pe drumul cel bun. Mântuieşte-i, Doamne, şi miluieşte-i pe copiii mei (numele) şi luminează-le mintea cu lumina înţelegerii Evangheliei Tale, povăţuieşte-i în calea poruncilor Tale şi învaţă-i, Mântuitorule, să facă voia Ta, că Tu eşti Domnul nostru și Ție slavă înălțăm, Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!”

Pilda zilei

Cartea ce nu te lasă să te rătăcești

Un bărbat de 75 de ani călătorea cu trenul și folosea timpul pentru a citi. Alături de el un tânăr student citea și el o carte voluminoasă de științe.După un timp tânărul observă că bătrânul de lângă el citește Biblia și fără menajamente  îl întrebă:
 – Dv înca credeți în această carte plină de fabule și povești?
 – Bineînțeles, răspunse bătrânul, dar aceasta nu este o carte de povești sau fabule este Cuvântul lui Dumnezeu! Dv credeți că e greșit să cred asta?
– Bineînțeles că e greșit! .. Cred ca dv trebuie să vă dedicați studiului științei și Istoriei Universale. Veți vedea cum Revoluția Franceza, acum mai bine de 100 de ani, a demonstrat miopia, stupiditatea și  minciunile religiei. Doar persoane fără cultură sau fanatice încă mai pot crede în astfel de prostii. Dv domnule ar trebui să cunoașteți puțin mai mult părerea oamenilor de știință cu privire la  lucrurile acestea.
 – Și spune-mi tinere, aceasta este parerea oamenilor noștrii de știință despre Biblie?
 – La următoarea stație trebuie să cobor și nu am timp să vă explic. Vă rog să îmi dați cartea dv de vizită și vă voi trimite prin poștă căteva lucrări pe tema aceasta. Așa vă veți edifica asupra acestei teme care preocupă întreaga lume.
Bătrănul cu multa răbdare și liniștit căută în buzunarul hainei sale. După un scurt timp îi intinse cartea sa de vizită.
 Când tânărul citi se rușină și nu mai îndrăzni sa ridice capul nici ochii din pământ.
  Pe cartea de vizită scria: Profesor Doctor Louis Pasteur Director General al Institutului Național de Cercetare Științifică  a Universității Naționale Franceze. ( această întâmplare a avut loc în 1892)
„Puțină știință ne desparte de Dumnezeu, multă știință ne apropie!”- Dr. Louis Pasteur

  Morala: Plăcerea cea mai mare a unui om inteligent este să lase impresie că e un prost în fața unui prost ce vrea sa pară inteligent.

 

Sursa: Realitatea Spirituala

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.