VIDEO RAED ARAFAT: OPT PERSOANE EVACUATE DIN LOCALITATEA MEHEDINŢEANĂ ÎN CARE AU DERAIAT VAGOANELE ÎNCĂRCATE CU BENZINĂ

0
9

Opt persoane au fost evacuate, marţi seară, din localitatea mehedinţeană Prunişor, unde au deraiat mai multe vagoane încărcate cu benzină, a anunţat şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat.

El a precizat că în apropiere de locul în care s-a produs accidentul feroviar se aflau trei case locuite. Trei persoane s-au autoevacuat cu autoturismul propriu, iar alte cinci au fost evacuate cu un microbuz al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Mehedinţi.

 


„În proximitatea imediată se află doar personal ISU şi personal de la CFR, necesar pentru coordonarea operaţiunilor”, a declarat Arafat, menţionând că pe lângă cei 20 de pompieri, în zonă sunt prezenţi 13 poliţişti şi 14 jandarmi.

Şeful DSU a explicat că vagoanele neafectate nu pot fi decuplate, întrucât în timpul manevrelor s-ar produce scântei şi ar exista risc de explozie. Singura soluţie este transvazarea încărcăturii, însă cel mai apropiat utilaj specializat se afla la Suceava şi ar putea ajunge abia miercuri, în jurul orei 10,00.

„Am solicitat să caute alte utilaje mai apropiate de locul incidentului, sperăm să se găsească şi să putem să rezolvăm problema mai rapid. Dacă nu se va găsi alt utilaj, înseamnă că transvazarea va începe abia mâine, în jurul prânzului, timp în care măsurile preventive, inclusiv închiderea drumului naţional (…), vor rămâne în vigoare până la rezolvarea problemei”, a declarat Arafat.

Trei autospeciale de pompieri intervin, marţi seară, în zona localităţii Prunişor din judeţul Mehedinţi, la locul deraierii unor vagoane încărcate cu benzină, informează Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU).

În accidentul feroviar a fost implicată o garnitură de tren, formată din 27 de vagoane încărcate cu benzină. Pentru informarea populaţiei şi luarea măsurilor de autoprotecţie a fost emis un mesaj de avertizare RO-ALERT.

„Două dintre acestea sunt răsturnate, iar alte trei deraiate, fiind identificate scurgeri de carburant. Forţele MAI (pompieri, politie, jandarmi) alocate la faţa locului, respectiv două autospeciale de stingere şi o autospecială CBRN asigură măsurile de apărare împotriva incendiilor şi preîntâmpinarea unor situaţii care să pună în pericol comunităţile din apropiere”, se precizează într-un comunicat al IGSU.

Conform aceleiaşi surse, echipajele operative au pus în aplicare toate măsurile legale specifice în astfel de situaţii, respectiv balizarea zonei, executarea un dispozitiv de protecţie, evacuarea preventivă a persoanelor aflate pe o rază de 300 de metri faţă de locul intervenţiei şi devierea temporară a traficului rutier pe DN 6.

Traficul feroviar pe distanţa Igiroasa – Tâmna (linie simplă electrificată) este oprit temporar marţi seara, din cauza deraierii în HM Igiroasa a cinci vagoane (trei deraiat şi două răsturnate) din compunerea unui tren de marfă, a anunţat Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA.

Trenul aparţine operatorului de transport feroviar de marfă SNTFM, avea în compunere 27 de vagoane şi circula pe distanţa Brazi – Drobeta-Turnu Severin. AGERPRES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.