MINISTERUL EDUCAŢIEI: PESTE 70 DE MILIOANE DE EURO ALOCAŢI PENTRU MODERNIZAREA SPAŢIILOR UNIVERSITARE ŞI SPAŢII DE CAZARE

0
16

Ministerul Educaţiei a anunţat vineri finalizarea procesului de evaluare tehnică şi financiară în cadrul a două apeluri de proiecte finanţate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) care vizează modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii universitare, în total fiind alocaţi 70.303.568 de euro pentru modernizarea spaţiilor universitare, respectiv edificarea unor noi spaţii de cazare.

„Suntem aproape de a finaliza alocarea a cel puţin 70 milioane de euro pentru a ajuta studenţii din România să beneficieze de spaţii mai bune de cazare şi recreere. Ne propunem să oferim fiecărui student şansa de a învăţa într-un mediu sigur şi primitor, care să nu depindă de situaţia financiară a familiei. Investiţiile concentrate în special pe căminele studenţeşti arată importanţa şi determinarea noastră de a îmbunătăţi cât mai rapid această situaţie”, a declarat ministrul Educaţiei, Ligia Deca, citată într-un comunicat remis AGERPRES.

Potrivit sursei citate, cele două apeluri lansate au prevăzut modernizarea infrastructurii universitare pentru un spaţiu academic echitabil, unde au fost alocate un total de 27.275.000 euro, din care 17.285.000 euro pentru spaţii de recreere şi lectură şi 9.990.000 euro pentru cămine, dar şi construcţia infrastructurii universitare pentru campusurile studenţeşti ale viitorului, totalizând 43.028.568 euro, dedicaţi realizării de noi spaţii de cazare.

Conform documentelor de apel, solicitanţii proiectelor admise la finanţare pot depune contestaţii în două zile lucrătoare de la primirea grilelor de evaluare prin intermediul platformei informatice dedicate. Ulterior finalizării acestei etape, se va demara procedura de contractare.

„În total, prin PNRR, Ministerul Educaţiei a beneficiat de o alocare de 260 milioane de euro pentru investiţii necesare asigurării infrastructurii universitare (cămine, cantine şi spaţii de recreere). Un prim apel a condus deja la semnarea a 42 de contracte de finanţare pentru edificarea a 1.087 de locuri de cazare pentru studenţi şi pentru realizarea unor lucrări de modernizare a 9.573 de locuri de cazare”, afirmă sursa citată.

Ministerul Educaţiei a reamintit că a realizat suplimentar şi alte demersuri, precum:
* prin Programul de Investiţii al Ministerului Educaţiei, anexă la Legea bugetului de stat pe anul 2024, sunt cuprinse la finanţare 7 cămine studenţeşti noi, care totalizează un număr de 1.804 de locuri de cazare;
* prin Programul Naţional de Construcţii de interes public sau social – Construire cămine Studenţeşti, Subprogramul Instituţii de Învăţământ Superior de Stat, gestionat de Compania Naţională de Investiţii se finanţează lucrările de construire a 30 de cămine studenţeşti ale instituţiilor de învăţământ superior de stat. Ele totalizează 10.244 de locuri de cazare pentru 30 de instituţii de învăţământ superior de stat, din 13 centre universitare.

AGERPRES

Sursa: Newsinn

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.