Mii de angajați ai Samsung, în grevă generală timp de 3 zile

0
23

Mii de angajați ai gigantului sud-coreean Samsung au intrat luni, 8 iulie, într-o grevă generală de trei zile. Anunțul a fost făcut de un lider de sindicat care a avertizat că acest protest ar putea afecta producţia de cipuri de memorie.

Câteva mii de muncitori s-au strâns în faţa uzinei de semiconductori de la Hwaseong, Gyeonggi, la o oră sud de capitala Seul. Conform sindicatului, aproximativ 5.200 de persoane care lucrează în această uzină, de la producţie şi până la dezvoltare, s-au alăturat mişcării de protest.

„Oare conducerea crede în continuare că asta nu va afecta lanţul de producţie?”, s-a întrebat vicepreşedintele sindicatului, Lee Hyun-kuk.

Liderul National Samsung Electronics Union, Son Woo-mok, a declarat că protestul de astăzi nu este decât începutul, potrivit agenției de presă AFP, citată de Agerpres.

National Samsung Electronics Union, care numără aproximativ 30.000 de membri, mai mult de o cincime din efectivele totale ale companiei, a anunţat încă de săptămâna trecută că va organiza o grevă generală de trei zile, subliniind că a fost nevoit să recurgă la această măsură după eşecul negocierilor.

Revendicările angajaților Samsung

Această grevă vine după o alta ce a avut loc în luna iunie și a ținut o zi. Aceasta este prima acţiune de acest tip în cadrul unei companii ce a funcţionat timp de mai multe decenii fără sindicate.

Conducerea companiei poartă discuţii salariale cu sindicatul de la începutul anului, dar cele două părţi nu au ajuns la un acord.

„Am ajuns acum la o răscruce. Greva este ultima carte pe care o putem utiliza”, susţine sindicatul în apelul la grevă lansat săptămâna trecută angajaților Samsung.

Angajații au respins o ofertă de majorare a salariilor cu 5,1% în luna martie, după ce sindicatul a cerut şi o îmbunătăţire a situaţiei concediilor, precum şi mai multă transparenţă în privința primelor de performanţă.

Gigantul sud-coreean Samsung a împiedicat angajaţii să înfiinţeze sindicate, timp de 50 de ani, recurgând uneori la metode brutale, potrivit criticilor. Fondatorul conglomeratului Samsung, Lee Byung-chul, decedat în anul 1987, ar fi jurat că nu va permite înfiinţarea de sindicate în compania sa. Primul sindicat de la Samsung Electronics a fost înfiinţat abia la finele anilor 2010.

Samsung Electronics, „nava amiral a gigantului Samsung Group”, este unul dintre cei mai mari producători mondiali de smartphone-uri şi unul dintre puţinii producători de cipuri de memorie cu valoare adăugată mare folosite pentru Inteligenţa Artificială (IA).

Săptămâna trecută, Samsung Electronics a anunţat că se aşteaptă la o creştere de 15 ori în ritm anual a profitului operaţional în trimestrul al doilea, datorită cererii mari pentru produsele sale utilizate în Inteligenţa Artificială.

Semiconductorii sunt în prezent în centrul economiei mondiale, fiind folosiți în toate domeniile, de la electrocasnice şi telefoane mobile până la automobile şi arme.

Cipurile sunt principalul produs de export al Coreei de Sud, aducând acestei ţări 11,7 miliarde de dolari numai în luna martie, cel mai ridicat nivel din ultimii doi ani. Această sumă reprezintă o cincime din exporturile totale ale țării.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.