Biden susține că decizia Curţii Supreme privind imunitatea lui Trump creează un precedent periculos

0
37

Joe Biden a subliniat că în acest fel puterea preşedintelui nu va mai fi limitată prin lege.

Președintele american Joe Biden a reacționat luni, 1 iulie, la decizia Curții Supreme privind imunitatea penală acordată lui Donald Trump pentru acțiunile acestuia în calitate de lider la Casa Albă. Democratul a spus că hotărârea instanței creează un precedent periculos.

Donald Trump, „prezumție de imunitate”

Cu majoritate conservatoare, Curtea Supremă a Statelor Unite ale Americii a retrimis luni instanţelor inferioare chestiunea imunităţii penale a lui Donald Trump în calitate de fost preşedinte.

Cu un raport de şase voturi la trei, cele ale celor şase judecători conservatori împotriva celor trei progresişti, instanța consideră că fostul preşedinte nu beneficiază de imunitate pentru actele sale neoficiale, dar are dreptul la cel puţin o prezumţie de imunitate pentru actele sale oficiale.

Curtea Supremă a Statelor Unite ale Americii a decis că Donald Trump și alți foști președinți beneficiază de imunitate parțială față de urmărirea penală. Potrivit deciziei, pot fi judecate doar acte comise ca persoană privată, nu și cele săvârșite din calitatea de președinte.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.