PASTILA PENTRU SUFLET

0
38

Pilda zilei

Binecuvântarea mesei

Un Împărat a văzut că supușii săi mâncau fără binecuvântare, fiecare se pune la masă și mânca cum nimerea. Într-o zi Împăratul, a spus unui slujitor să vină să fure de pe masa lor, când vor fi toți la masă, fără să scoată o vorbă. Intra acesta când era petrecerea în toi și fura de pe masa Împăratului și fuge. Cei de la masă s-au revoltat și i-au atras atenția Împăratului, dar Împăratul a spus că nu a văzut nimic. Peste un timp, vine și fură iar. Boierii au reacționat și i-au spus Împăratului:

– Cum te faci că nu vezi că a furat, pentru că din fața ta a furat!

– Și cu ce v-a deranjat?                                                                                                                          

– Păi cum Împărate, nu-i frumos să ai o asemenea atitudine față de Împăratul tău. Să furi de pe masa lui.                                                                                                                                                                  

– Bine spus! Dar ia să vă întreb eu.. Voi care mâncați și uitați să îi mulțumiți lui Dumnezeu, nu sunteți oare niște tâlhari care furați de pe masa Lui?                                                           

Uitând că El este cel ce crește și hrănește lumea? Și s-au rușinat boierii la vorbele acestea și au plecat capetele! Cel care face rugăciune este cel care stă cu Împăratul la masă!Iar cel care mănâncă fără rugăciune, este hoțul care fură de la masa Împăratului!                         

Acestea să le aveți în minte, pentru că dacă avem trezvia rugăciunii, avem simțurile toate tăiate împrejur, ureche la lucrul bun, ochii la lucru bun, limba la lucru bun…                                          

 „Pune Doamne, strajă gurii mele şi uşă de îngrădire, împrejurul buzelor mele.”(Psalmistul David)

Noi totuși existăm și mâncăm din mila lui Dumnezeu, și nu întotdeauna din truda noastră, Apostolul Pavel spune: „Blestemat este cel ce spune că brațele acestea (ale noastre), m-au hrănit și m-au crescut!” Totul de la Dumnezeu vine!

Sursa: Realitatea Spirituala

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.