Primarul Iasiului, Mihai Chirica: ”Nici Dragnea nu a făcut rău cum a reușit USR PLUS!”

0
391

Primarul din Iaşi, Mihai Chirica (PNL), a declarat, joi seară, după respingerea bugetului local, că nici fostul lider al PSD Liviu Dragnea nu a făcut rău Iaşiului cum a făcut USR PLUS, el precizând că, pentru el, USR înseamnă „Uniunea Sabotăm România”.

Mihai Chirica a spus, într-o conferinţă de presă organizată la scurt timp după ce consilierii locali au respins proiectul de buget al oraşului, că PNL nu va ceda şi că Iaşiul nu va fi îngropat.

Edilul ieşean a afirmat că votul împotriva bugetului nu este împotriva unui partid, ci împotriva ieşenilor.

„USR PLUS a dat lovitura de graţie. Nici Dragnea nu a făcut rău Iaşiului, aşa cum a reuşit USR PLUS. Îmi cer mii de scuze pentru votanţii USR PLUS, dar nu aţi votat corect. Iaşiul intră în era întunericului. Nu se mai pot aproba transferuri financiare, nu mai putem susţine educaţia, centrele de vaccinare, transportul este blocat. Nu putem plăti iluminatul public. Acest vot ne aruncă cu zeci de ani în urmă”, a afirmat primarul Mihai Chirica.

El a spus că nu ştie ce soluţii se vor găsi pentru funcţionarea oraşului în lipsa unui buget local aprobat de consilieri.

„Asta e situaţia, nu ştiu ce vom face. Cu rânjetul pe buze, Cosette Chichirău le-a ordonat să nu voteze bugetul. USR pentru mine înseamnă Uniunea Sabotăm România”, a declarat primarul Chirica.

Proiectul de buget al municipiului Iaşi a fost respins, joi seara, la capătul unei şedinte tensionate de consiliu, care a durat aproape opt ore. Au votat în favoarea proiectului cei 11 consilieri locali PNL şi doi de la PMP, pentru trecerea bugetului fiind necesare 14 voturi. Reprezentanţii PSD au părăsit sala în momentul votului, în timp ce consilierii USR PLUS s-au abţinut.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.