Cătălin Cherecheș, în celulă cu un proxenet! Primarul fugar a refuzat mâncarea din închisoare

0
73

Cătălin Cherecheș nu mai are parte de condițiile de lux pe care le avea la Penitenciarul din Munchen. La Rahova, împarte celula cu un proxenet și ține post. În plus, fostul edil din Baia Mare refuză mâncarea din penitenciar și spune că primește pachet de acasă. Recent, el a fost vizitat și de câțiva membri din familie. 

Cătălin Cherecheș a fost adus în țară din Germania, unde fugise cu câteva ore înainte de sentința definitivă. Fostul primar a fost predat polițiștilor din Vama Nădlac 2 în cătușe de autoritățile maghiare. El a fost închis pentru început la penitenciarul Rahova, pentru o carantină de 21 de zile, în carantină. Aici împarte celula cu un proxenet.

”După perioada de carantină, persoana va fi transferată într-un alt penitenciar în care îşi va executa pedeapsa. La acest moment, penitenciarul în care va executa pedeapsa nu este o informare publică, însă regula vă pot comunica, este aceea că pedeapsa se execută înt-un penetenciar care se află în proximitatea domiciliului persoane condamnate”, a precizat Gorghiu.

Totodată, ministrul Justiției a menționat care vor fi condițiile din penitenciarul Rahova, unde Cherecheș va fi închis în perioada de carantină.

”La Rahova, fugarul Cătălin Cherecheş, conform garanțiilor comunicate de ANP, va fi cazat cu maxim încă două persoane, într-o camera de aproximativ 19 mp, care include şi mobilierul şi patul, fără spaţiul destinat grupului sanitar. Vorbim despre un penitenciar unde foarte recent au fost inaugurate încă 243 de locuri noi de cazare”, a spus Gorghiu, subliniind că nu se va pune problema de condiţii precare de cazare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.