Jale mare pentru samsarii auto. Guvernul adoptă legea care INTERZICE înmatricularea acestor vehicule

0
191

Pe masa ședinței de guvern de vineri se află proiectul de hotărâre pentru modificarea şi completarea Regulamentului de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

Acesta stabileşte condiţiile pentru eliberarea permisului de conducere internațional şi prevede că nu vor putea fi înmatriculate autovehiculele şi remorcile reclamate ca fiind furate în România sau în străinătate şi cele date în urmărire de către structurile Poliţiei Române ori de autorităţile altor state.

Modificarea era necesară pentru că în actuala legislație există o problemă în privința interdicției înmatriculării autovehiculelor și a remorcilor.

Mai precis, la capitolul privind „interdicția înmatriculării autovehiculelor și a remorcilor”, era nevoie ca acestea să întrunească, CUMULATIV, 2 condiții:

1. autovehiculele şi remorcile să fie reclamate ca fiind furate în România sau în străinătate;

2. autovehiculele şi remorcile să fie date în urmărire de Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Prin formula CUMULATIV, sensul actualei reglementări este că un vehicul care întrunește doar una dintre condiții poate fi înmatriculat.

În urma modificării ce va fi aprobată vineri, formularea CUMULATIV este înlocuită de „PRECUM SI”

„(2) Autovehiculele şi remorcile reclamate ca fiind furate în România sau în străinătate, PRECUM ȘI cele date în urmărire de către structurile Poliţiei Române ori de către autoritățile altor state, nu se înmatriculează.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.