Schema prin care o funcţionară de la Banca Transilvania a furat 1,3 milioane de lei din contul unei persoane decedate

0
215

O funcţionară a Băncii Transilvania şi un alt bărbat au pus la cale un plan prin care au reuşit să fure peste 1,3 milioane de lei din contul unei persoane decedate. Femeia a accesat ilegal sistemul informatic timp de luni întregi. Cei doi au fost trimişi în judecată de procurorii din Bihor. 

Procurorii din cadrul al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor au finalizat urmărirea penală şi au dispus trimiterea în judecată: 

– a inculpatului P.P.G. în vârstă de 44 de ani pentru săvârşirea în calitate de autor, a infracţiunilor de: acces ilegal la un sistem informatic în formă continuată (13 acte materiale); efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos în formă continuată (27 acte materiale); spălarea banilor; în calitate de instigator, a infracţiunilor de: uz de fals, fals în declaraţii, participaţie improprie la fals intelectual, 

– a inculpatei B.F. în vârstă de 37 de ani pentru săvârşirea infracţiunilor de efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, şi acces ilegal la un sistem informatic, în formă continuată (12 acte materiale) 

„În fapt, s-a reţinut că inculpata B.F., în perioada 12.11.2019 – 18.03.2020, folosindu-se de calitatea sa de funcţionar bancar, angajată a S.C. BANCA TRANSILVANIA S.A., a accesat fără drept, după decesul clientului P.I., datele informatice aferente contului bancar al acestuia, client al Băncii Transilvania, utilizând aplicaţiile informatice ale băncii, aflând astfel conţinutul contului bancar precum şi datele de identitate ale clientului şi a transmis toate aceste date de identificare inculpatului P.P.G., cunoscând că acesta le va utiliza pentru a transfera în mod fraudulos sumele de bani din contul defunctului”, arată procurorii, într-un comunicat de presă, potrivit news.ro. 

Prejudiciul ajunge la 1.373.300 lei 

Potrivit acestora, inculpatul l-a determinat cu intenţie pe un alt bărbat, la data de 19.03.2020, să prezinte funcţionarei bancare din cadrul Băncii Transilvania S.A. şi să folosească o procura notarială falsă, în vederea producerii de consecinţe juridice, respectiv ca acesta să poată fi împuternicit pe contul clientului decedat. 

„Ulterior, inculpatul P.P.G. în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în intervalul  19.03.2020 – 31.03.2020, folosindu-se de cartela cu numărul de telefon primit de la inculpatul P.R., pe care acesta din urmă l-a declarat cu ocazia împuternicirii în fals pe contul bancar al defunctului P.I., respectiv de userul şi parola primite de la inculpatul P.R., pe care acesta le obţinuse fraudulos, a activat şi accesat în mod ilegal prin intermediul aplicaţiilor bancare aparţinând Băncii Transilvania internet banking şi mobile banking, contului bancar aparţinând defunctului P.I. şi a efectuat operaţiuni financiare, în mod fraudulos, constând în răscumpărare de obligaţiuni şi mai apoi transferul sumei totale de 1.373.300 lei către mai multe conturi bancare aparţinând unor persoane fizice şi juridice controlate prin interpuşi, sume de bani care au fost ridicate ulterior în numerar”, au mai precizat procurorii. 

Potrivit acestora, pentru disimularea originii ilicite a sumelor de bani transferate şi pentru a nu fi blocat contul bancar al defunctului, „inculpatul P.P.G. i-a înmânat inculpatului P.R., o factura proforma fictivă emisă de S.C. C. S.R.L. în valoare de 1.249.500 lei către defunctul P.I., respectiv anexa 1 (contractul de vânzare-cumpărare), având ca obiect vânzarea-cumpărarea unui utilaj excavator hidraulic, pe care inculpatul P.R. a prezentat-o la data de 08.04.2020 a Agenţiei Rogerius- Banca Transilvania, pentru a justifica scriptic transferul sumelor din contul defunctului P.I”. 

„Prin modalitatea mai sus descrisă, inc. P.P.G. a reuşit introducerea în circuitul licit a sumelor de bani obţinute din săvârşirea infracţiunii de efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos”, au mai precizat procurorii. 

Cei doi au fost trimişi în judecată 

Aceştia au menţionat că inculpatul PPG a fost reţinut 24 de ore în data de 01.07.2021 şi s-a aflat sub măsura controlului judiciar în perioada 02.07.2021 – 30.08.2021. 

Prin ordonanţa din 05.07.2021 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asigurător pe bunurile mobile şi imobile, până la concurenţa valorii prejudiciului de 1.373.300 lei, aflate în proprietatea inculpatului P.P.G., fiind identificate bunuri immobile care acoperă valoarea prejudiciului. 

„Cu inculpatul P.R. a fost încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei. Dosarul a fost trimis spre competentă soluţionare Tribunalului Bihor”, mai arată procurorii. 

 

Sursa: Mediafax

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.