Preşedintele Iohannis a promulgat modificarea legii privind protecţia avertizorilor în interes public

0
186

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, marţi, actul normativ privind modificarea art. 6 alin. (2) din Legea nr. 361/2022 privind protecţia avertizorilor în interes public.

„Prin excepţie de la prevederile alin. 1, raportarea care nu cuprinde numele, prenumele, datele de contact sau semnătura avertizorului în interes public se examinează şi se soluţionează în măsura în care conţine indicii referitoare la încălcări ale legii”, se arată în lege. Potrivit modificărilor făcute de Parlament, a fost eliminat cuvântul „temeinice” din sintagma „indicii temeinice”. Modificarea a fost făcută la solicitarea Comisiei Europene.

Prin Legea privind protecţia avertizorilor în interes public, România, în calitate de stat membru, a transpus în legislaţia naţională Directiva UE 2019/1937.

Transpunerea Directivei constituie jalonul 430 din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

În cadrul evaluării legii efectuate cu prilejul celei de a doua cereri de plată, Comisia Europeană a transmis autorităţilor naţionale obiecţiile sale. În opinia Comisiei Europene, „indicii temeinice” din cuprinsul articolului este de natură a conduce la o examinare subiectivă a raportărilor anonime. În plus, mai spune Comisia Europeană, prevederea nu ar asigura potenţialilor avertizori „nivelul adecvat de certitudine juridică” şi ar putea descuraja raportările. 

Sursa: Mediafax

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.