DEZVĂLUIRI INCENDIARE la Rizea TV: Plângere penală depusă la Monte Carlo. Urmărire penală deschisă împotriva lui Sebastian Ghiță

0
6

Un nou scandal a izbucnit după ce fostul deputat Cristian Rizea a anunțat că a depus o plângere penală la Monte Carlo, în urma unui incident petrecut pe terasa unui restaurant din celebrul oraș din Monaco. Potrivit declarațiilor sale, autoritățile ar fi deschis deja o procedură de urmărire penală în care este vizat și omul de afaceri Sebastian Ghiță.

Fostul parlamentar susține că a fost victima unei provocări organizate, în timp ce se afla la masă împreună cu soția sa. Conform relatării sale, doi bărbați ar fi venit la terasa restaurantului și l-ar fi stropit cu suc de roșii, într-un gest pe care Rizea îl consideră o acțiune de intimidare. Rizea afirmă că persoanele respective ar fi acționat la indicațiile controversatului om de afaceri constănțean Nuredin Beinur.

La scurt timp după incident, poliția din Monte Carlo ar fi intervenit la fața locului. Potrivit declarațiilor făcute publice de Rizea, cei doi bărbați implicați au fost reținuți pentru audieri.

”În urma plângerii penale depusă astăzi de Cristian Rizea la Monte Carlo, s-a deschis urmărirea penală împotriva lui Sebastian Ghiță (inițiator și complice), Beinur Nuredin (făptuitor) și a celorlalți 2 complici, astfel încât fiind îndeplinite condițiile existenței unui grup infracțional organizat!” potrivit Rizea TV.

De cealaltă parte, Nuredin Beinur a confirmat public că persoanele implicate în incident ar fi rude ale sale, mai exact nepoți, și că aceștia ar fi fost duși la poliție pentru declarații. Mai mult, Nuredin Beinur a afirmat că nu se teme de consecințe

Potrivit relatării lui Cristian Rizea, momentul ar fi fost filmat de persoane aflate în apropiere, iar la scurt timp după incident acesta s-ar fi întors la terasă însoțit de mai mulți polițiști, care ar fi intervenit pentru identificarea și reținerea celor implicați.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.