Prima reacție a DNA după perchezițiile care l-ar viza pe Robert Negoiță și biroul din Primăria Sectorului 3

0
8

Procurorii DNA au dat publicității primele informații după descinderile de azi‑dimineață, care îl vizează pe primarul Sectorului 3, Robert Negoiță.

Potrivit instituției, ancheta privește „lucrări de construire și asfaltare a mai multor străzi din Sectorul 3, realizate fără documente legale”, iar perchezițiile se desfășoară în 11 locații din București și Ilfov, inclusiv în două instituții publice.

În comunicatul transmis, DNA precizează că faptele cercetate ar fi fost comise între 2017 și 2025, de funcționari publici „cu sprijinul unor complici”. Procurorii spun că verifică modul în care au fost asfaltate mai multe străzi, iar investigația este în desfășurare: „Atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare”, se arată în mesajul oficial.

Potrivit surselor Realitatea Plus printre locațiile vizate se află și biroul primarului Robert Negoiță, dar și locuința acestuia. Ancheta este în plină desfășurare.

Percheziții la Primăria Sectorului 3, ar fi vizitat chiar edilul Robert Negoiță

Sursa: Realitatea din Justitie

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.