O parte dintre substanțele interzise ar fi fost confiscate în timpul investigației. Procurorii au cerut arestarea preventivă pentru 30 de zile, iar dosarul a ajuns la Tribunalul Tulcea, potrivit Ziarului Amprenta.
Anchetatorii spun că suspectul ar fi avut mai mulți clienți minori, iar tranzacțiile se făceau în zone frecventate de tineri. Prețul unei doze varia între 20 și 70 de lei. Activitatea lui ar fi fost monitorizată mai multe luni înainte de intervenția polițiștilor.
Cercetările continuă pentru a stabili dacă în rețea ar mai fi implicate și alte persoane sau dacă tânărul avea furnizori locali.
Suspectul beneficiază de prezumția de nevinovăție până la o decizie definitivă a instanței.