Rusia a reluat, marţi dimineaţă, atacurile asupra marilor oraşe din Ucraina, lansând rachete balistice asupra capitalei Kiev, au anunţat autorităţile locale.
Loviturile au avut loc după expirarea unei pauze scurte în atacurile asupra centrelor urbane şi infrastructurii, pauză acceptată săptămâna trecută de preşedintele rus Vladimir Putin, la solicitarea preşedintelui american Donald Trump, potrivit Kremlinului.
Jurnalişti aflaţi la Kiev au raportat mai multe explozii puternice în oraş. Potrivit şefului administraţiei militare din Kiev, Tymur Tkachenko, mai multe clădiri rezidenţiale cu mai multe etaje au fost avariate.
Atacuri cu rachete balistice au fost semnalate şi asupra oraşului Dnipro, din estul ţării, potrivit Forţelor Aeriene Ucrainene.
Pauza în atacuri a urmat unor discuţii trilaterale între Rusia, Ucraina şi Statele Unite, desfăşurate la Abu Dhabi – primele negocieri de acest tip de la declanşarea invaziei ruse în februarie 2022. Deşi, în ultimele zile, nu au fost raportate lovituri directe asupra marilor oraşe sau instalaţiilor energetice, autorităţile ucrainene au acuzat Moscova că a continuat atacurile asupra rutelor logistice şi infrastructurii de transport.
„În frigul îngheţat, ruşii au decis să lanseze un nou atac masiv asupra Kievului”, a transmis Tymur Tkachenko, pe Telegram, după atacurile de marţi dimineaţă. La primele ore ale zilei, temperatura în capitala ucraineană coborâse la aproximativ -20 de grade Celsius.
Bombardamentele se reiau într-un moment critic pentru sistemul energetic al Ucrainei.
Rusia a intensificat, în ultimele luni, atacurile asupra infrastructurii energetice, provocând penurii de electricitate şi întreruperi frecvente de curent, în plină iarnă. Cea mai mare companie privată de energie din Ucraina, DTEK, se află în „modul de supravieţuire”, a declarat directorul general al companiei, Maxim Timchenko.
Potrivit acestuia, DTEK operează 5 centrale termice, dintre care două sunt oprite, iar celelalte funcţionează la capacitate redusă, în contextul daunelor provocate de atacuri şi al dificultăţilor de reparaţie în condiţii de ger. Directorul a subliniat că următoarele săptămâni sunt critice şi a exprimat speranţa ca armistiţiul energetic să fie prelungit.
Kremlinul a confirmat că o nouă rundă de discuţii trilaterale între Ucraina, Rusia şi Statele Unite, menite să identifice o cale de încetare a conflictului, este programată pentru miercuri şi joi, tot la Abu Dhabi.
