Temperaturi de -20 de grade Celsius. Gerul crunt pune stăpânire pe România, jumătate de țară sub cod galben

0
9

Administrația Națională de Meteorologie a prelungit și extins atenționările de vreme severă rece pentru acest final de săptămână și prima parte a săptămânii viitoare, a anunțat directorul ANM, Elena Mateescu la Realitatea Plus.

UPDATE

Potrivit acesteia, este în vigoare o informare meteorologică până miercuri dimineață, la ora 10. Se anunță vreme deosebit de rece, ger în special noaptea și dimineața, vânt, polei, ghețuș și ninsoare viscolită. Vântul va sufla cu viteze de 40–45 km/h, ceea ce va amplifica senzația de frig, în condițiile în care temperaturile minime vor coborî, în următoarele nopți și dimineți, la valori cuprinse între −20 și −10 grade Celsius în aproape toată țara. În nordul Moldovei sunt așteptate valori de până la −20 de grade, iar maximele zilei se vor situa între −16 și −8 grade Celsius.

„Așa cum anticipam, atenționările meteorologice au fost prelungite și extinse din perspectiva a ceea ce urmează, dpdv meteorologic, la acest final de săptămână și prima parte a săptămânii viitoare. Vorbim de o informare meteorologică până miercuri dimineața, la ora 10: vreme deosebit de rece, ger îndeosebi în timpul nopților și dimineților, vânt, polei, ghețuș și ninsoare viscolită. Vânt cu viteze de 40-45 km/h, amplificând senzația de frig în condițiile în care vorbeam de temperaturi care pot coborî la scară întregii țări, în următoarele nopți și dimineți, de -20 de grade – -10 grade. În nordul Moldovei sunt așteptate valori de până la -20 de grade, dar și maxime destul de coborate: -16… -8 grade Celsius.

O atenționare de cod galben, valabilă până mâine seara, la ora 20, vizează zona Moldovei, pentru că aici așteptăm valori coborate, maxime negative, dar și minime foarte coborate în noaptea care va urma, de -14… -10 grade, și sunt valori în medie cu până la 19 grade mai mici față de perioada în care ne aflăm. Și nu în ultimul rând, o altă atenționare de cod galben ce va intra în vigoare de la ora 20, până luni dimineața, la ora 10, de mâine seara, pentru că în jumătatea estică a țării așteptăm, așa cum menționam, minime ce vor caracteriza o noapte geroasă: -16… -10 grade, mai coborate, până la -20 de grade în nordul Moldovei.

Până miercuri, contăm pe o vreme geroasă noaptea și dimineața, iar foarte rece pe parcursul zilelor, pentru că maximele vor fi preponderent negative; de asemenea, minime negative în toată țara. Inclusiv în Capitală așteptăm, pe parcursul noptii care va urma, o minimă negativă: -6… -5 grade, după care chiar este posibil spre -10… -7 grade în Capitală, perioade în care ninsorarea să fie viscolită, pentru că și precipitațiile în Capitală vor fi posibil predominant sub formă de ninsoare, iar perioadele în care să consemnăm și intensificări ale vântului, cu rafale de 40-45 km/h, vor face ca temperaturile resimțite să fie mult mai coborate.

Nu va fi o cantitate mare de zăpadă, însă 3-5 cm, asociate cu intensificările de vânt, putem să consemnăm la nivelul Capitalei, pentru că și în Capitală vorbim de un cod galben începând din 1 februarie până în 2 februarie, la ora 10 dimineața, să consemnăm un fenomen de viscol.”, a anunțat Elena Mateescu la Realitatea Plus.

Imagine

ȘTIRE INIȚIALĂ

Potrivit acesteia, începând din nopțile următoare și până la mijlocul săptămânii viitoare, vremea va deveni deosebit de rece, mai ales prin scăderea accentuată a minimelor. Pentru noaptea următoare sunt așteptate valori între −14 și 0 grade Celsius, cu temperaturi sub pragul de ger, sub −10 grade, în depresuni și în nordul Moldovei. Și în București minima va coborî spre −6/−5

Treptat, valorile minime vor ajunge chiar sub −18/−20 grade Celsius, cele mai coborâte temperaturi fiind prognozate în centrul și nordul țării. În Moldova se pot înregistra încă de sâmbătă maxime sub −10 grade, iar la nivel național ecartul termic diurn va fi cuprins între −10 grade în nordul Moldovei și 5–6 grade în sudul Banatului. În Capitală, maxima zilei va urca doar până în jurul a 1 grad.

„Astăzi, mai ales pe parcursul nopților și dimineților ce vor urma, la acest final de săptămână și până la mijlocul săptămânii viitoare, vremea va deveni deosebit de rece, având în vedere, în mod deosebit, temperaturile minime care vor fi în scădere treptată. Dacă la noapte contăm pe valori între -14 și 0 grade, deja coborâm în depresiuni și nordul Moldovei sub pragul de ger, sub -10, inclusiv în Capitală o minimă în jurul a -6/-5 grade.

Treptat, valorile de temperaturi se vor situa chiar sub -18/-20 de grade Celsius, cele mai coborate valori fiind de așteptat în zonele centrale și nordice ale țării, dar nu numai minimele vor fi coborate. În Moldova, în mod deosebit, este posibil să consemnam chiar de astăzi temperaturi maxime sub -10 grade, iar de fapt ecartul la scara întregii țări, pe parcursul zilei de azi, va fi cuprins între -10 grade în nordul Moldovei până la 5-6 grade în sudul Banatului, o maximă și în Capitală până în jurul a 1 grad.

Este posibil deja să consemnam precipitații predominant sub formă de ninsoare la munte și în nordul Moldovei, precipitații sub formă lichidă în zona Banatului și a Crișanei și mixte în restul țării, inclusiv în Capitală, este posibil să consemnam perioade cu precipitații slabe mixte.

Iar această masă de aer foarte rece, de origine polară, va staționa în zona țării noastre cel puțin până la mijlocul săptămânii viitoare, pentru că după 4 februarie vom consemna temperaturi în creștere, pozitive, astfel încât să simțim un proces de încălzire și cu valori pozitive, mai ales în partea de vest, acolo unde și estimările actualizate pentru intervalul 2 februarie – 2 martie 2026 arată o probabilitate foarte ridicată ca în regiunile intracarpatic să consemnam cele mai mari abateri ale temperaturilor medii pentru această săptămână, și anume +3-4 grade Celsius.

Cu siguranță luăm în considerare actualizarea codului, în funcție de analiza modelelor care se realizează la această oră, și până în această seară contăm pe o avertizare meteorologică de cod galben pentru județele din sudul Moldovei, jumătatea estică a Munteniei, dar și Dobrogea, pentru că aici vom înregistra până în această seară și în următoarele zile cele mai mari intensificări ale vântului, 50-65 km/h.

Nu excludem ca și în restul țării, inclusiv în Capitală, să consemnam viteze la cote mai reduse de 30-40 km/h și, în contextul regimului de scăderi de temperaturi, să resimțim valori de temperaturi chiar mai coborate. Iar până mâine după-amiază, la ora 18, informarea meteorologică vizează toată gama de fenomene despre care am vorbit: polei, ghețuș, intensificări ale vântului, răcirea vremii și vremea geroasă de interes până la mijlocul săptămânii viitoare.”, a declarat Elena Mateescu la Realitatea Plus.

Sursa: Newsinn

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.