Cazul crimei din Cenei: părinții adolescentului criminal, suspendați din drepturi

0
10

Evoluții importante apar în ancheta privind crima din localitatea Cenei. Autoritățile au decis suspendarea temporară a drepturilor părintești ale părinților băiatului de 13 ani suspectat că l-ar fi ucis și îngropat pe Mario Berinde. Totodată, minorul a fost preluat de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) și plasat într-un centru specializat.

Părinții suspectului de 13 ani au fost decăzuți din drepturi

Decizia a fost luată după ce reprezentanții Protecției Copilului au constatat că părinții nu au respectat obligațiile stabilite anterior de Comisia pentru Protecția Copilului, în baza măsurii de supraveghere specială instituită asupra minorului. În aceste condiții, DGASPC a solicitat instanței emiterea unei ordonanțe președințiale pentru preluarea de urgență a copilului.

Adolescentul a fost ridicat de autorități și transportat într-un centru de protecție, unde va beneficia de evaluări complexe și servicii de specialitate. Măsura a fost aplicată în regim de urgență, având în vedere gravitatea situației și necesitatea intervenției instituționale.

„Ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor asumate de familie prin hotărârea Comisiei pentru Protecția Copilului, s-a dispus sesizarea instanței pentru preluarea minorului în regim de urgență. Drepturile părintești sunt suspendate până la pronunțarea unei decizii privind plasamentul”, au transmis reprezentanții DGASPC.

Aceștia au precizat că adolescentul va fi evaluat din punct de vedere psihologic, social și medical, urmând să primească sprijin specializat în funcție de recomandările experților.

Conform autorităţilor, copilul va fi evaluat în continuare la Clinica de Neuropsihiatrie Infantilă din Timişoara.

Ancheta penală în cazul morții lui Mario Berinde este în desfășurare, iar autoritățile continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs tragedia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.