Pompierii militari din cadrul Detașamentului Reghin au intervenit cu puțin timp în urmă la un incendiu izbucnit la o casă din localitatea Suseni, județul Mureș. La fața locului au ajuns două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de primă intervenție și comandă, o ambulanță SMURD și o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean, potrivit realitatea.net.
La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta la nivelul acoperișului, iar pompierii au început imediat operațiunile de localizare și stingere. Din primele informații, în interior au fost identificate două victime aflate în stop cardio-respirator. Acestea au fost evacuate rapid din locuință, iar echipajele medicale au început manevrele de resuscitare.
”Pompierii militari din cadrul Detaşamentului de Pompieri Reghin au fost solicitaţi să intervină, cu puţin timp în urmă, la un incendiu izbucnit la o locuinţă din localitatea Suseni. La locul solicitării s-au deplasat două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o autospecială de primă intervenţie şi comandă , o ambulanţă SMURD şi o ambulanţă a Serviciului de Ambulanţă Judeţean Mureş.
Din primele informaţii, au fost identificate două victime aflate în stop cardio-respirator. Acestea au fost evacuate din locuinţă”, au precizat pompierii.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Mureș, lt. Călușeri Alexandra, intervenția este în desfășurare, iar situația rămâne în dinamică.
Sursa: Realitatea de Mures
