Natalia Morari, jurnalista din Republica Moldova care i-a luat interviu lui Călin Georgescu, a fost blocată la graniță. Aceasta amenință că va da statul român în judecată, după i-a fost interzis accesul pe teritoriul țării noastre pentru o perioadă de cinci ani.
„Mi-au spus bună ziua și la revedere. Ca să fim corecți, mi-au dat documentul oficial – măcar pot să mă judec cu statul român, pentru că până acum nu aveam nimic oficial. Am interdicție pe cinci ani, până pe 06.07.2030, anul în care ar trebui să fim parte a UE.
Grănicerii români au fost foarte politicoși, m-au întrebat dacă am stat mai mulți ani în vreun stat european, în zona Schengen, dar apoi mi-au spus că la mine se aplică așa-zisa literă H. Asta înseamnă amenințare pentru securitatea națională. A doua oară în viața mea: o dată rușii și o dată românii”, a declarat Natalia Morari, într-un clip video.
Jurnalista susține că motivul interdicției ar avea legătură cu un interviu realizat la începutul anului trecut cu fostul candidat la alegerile prezidențiale din România, Călin Georgescu.
„Eu nimic nu am făcut, am pus doar niște întrebări unui eventual posibil președinte. Pentru mine era interesant cine era persoana aceea care, fără ca noi să o cunoaștem, în primul tur câștigă detașat. Și mă bucur că am avut posibilitatea să fac acel interviu”, a mai spus jurnalista cunoscută și ca un critic vocal al președintei Maia Sandu și al guvernării pro-europene de la Chișinău.
