Ciprian Deac nu a fost nici măcar pe bancă la ultimul meci al CFR-ului, câştigat cu Oţelul Galaţi, motiv pentru care ar fi dezamăgit de modul cum este tratat la club. Iuliu Mureşan, preşedintele echipei, a lămurit situaţia în care se află veteranul echipei.
„Ciprian e supărat că nu joacă. Şi îl înţeleg, pentru că el are acea dorinţă mare de a juca şi consideră că poate. Poate are şi dreptate, dar antrenorul decide. Ce s-a întâmplat cu Ciprian e clar decizia lui Pancu, peste care nu ne băgăm. Nu, nu va pleca.
Deac până la vară stă oricum la noi, se antrenează cu prima echipă. Eu sper să fie nevoie de el, să şi joace şi să fie util. Şi eu am încredere în el. La vară i se termină contractul, o să îi dăm o funcţie administrativă la club”, a explicat oficialul CFR-ului pentru Fanatik.
Sursa: Realitatea de Cluj
