Șoc total la pescuit! Un bărbat din Mehedinți a crezut că a prins peștele cel mare, dar a scos din apă două grenade. Poliția a izolat urgent zona

0
9

O partidă de pescuit s-a transformat într-un moment de panică pentru un bărbat din județul Mehedinți. Acesta se afla noaptea trecută pe malul Dunării, în zona localității Hinova, când a simțit că a agățat ceva cu undița. Când a tras firul, a avut parte de o surpriză terifiantă: în loc de pește, a scos din apă două grenade.

Omul a alertat imediat autoritățile, iar polițiștii au ajuns rapid la fața locului pentru a izola perimetrul și a se asigura că nimeni nu este rănit. Zona este păzită cu strictețe și la această oră, în așteptarea pirotehniștilor de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Mehedinți. Aceștia vor ridica dispozitivele explozive și urmează să decidă cum vor fi distruse în siguranță, urmând să fie deschisă și o anchetă pentru a stabili cum au ajuns materialele periculoase în apă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.