INTERIMATUL LUI ILIE BOLOJAN CA VICEPREMIER A EXPIRAT

0
31

Premierul Ilie Bolojan nu a propus nici până astăzi o persoană care să ocupe funcția de vicepremier după demisia rușinoasă a șpăgarului Dragoș Atanasiu, despre care s-a aflat că în trecut a dat mită către ANAF. Funcția este ocupată în prezent chiar de Ilie Bolojan, care nu a făcut nici până acum o propunere privind persoana care va ocupa postul în viitor.

Cele 45 de zile de interimat au expirat duminică, 28 septembrie, însă în lipsa unor sancțiuni prevăzute de lege Bolojan ocupă în continuare și funcția de vicepremier interimar, pe lângă cea de Șef al Guvernului, până la numirea unei alte persoane în această funcție. 

Ilie Bolojan se află, practic, în a 47-a zi de vicepremier interimar, deși în legea Codului administrativ se precizează clar că perioada de interimat este de „cel mult 45 de zile”. În tot acest timp, Ilie Bolojan nu a făcut nicio propunere pentru funcția de vicepremier lăsată liberă de Anastasiu. 

Ilie Bolojan a preluat și funcția de vicepremier după demisia lui Dragoș Anastasiu. Nicușor Dan a semnat decretul

Interimatul lui Ilie Bolojan în această funcție a început în data de 14 august. 

„Această poziție de vicepremier este o poziție care a fost gândită cu un specific aparte, să fie o persoană care vine din afara lumii politice, din zona antreprenorială sau din zona de responsabilitate socială, care să vină cu propuneri de eficiență, care să vină cu propuneri de digitalizare, de creștere a calității serviciilor guvernamentale, pentru că în momentul în care stai foarte mult în această zonă, rişti să nu mai vezi ceea ce este neregulă”, a declarat Ilie Bolojan într-o conferință de presă organizată miercurea trecută la Guvern, întrebat fiind pe cine vrea să propună pentru funcția de vicepremier. 

Anca Alexandrescu, noi dezvăluiri bombă din culisele debarcării lui Anastasiu: S-a lăsat greu, îl leagă multe de Ilie Bolojan

„Dacă vine cineva din afară într-o cameră ca asta, îi sare în ochi imediat ceea ce nu este în regulă și un astfel de om, care să fie și disponibil să intre într-o astfel de situație, nu e ușor de găsit, dar în perioada următoare vom veni cu o propunere pentru a ocupa acest post”, a mai spus șeful Guvernului. 

Ce spune legea

Ordonanța de Urgență a Guvernului 57/2019, privind Codul administrativ, precizează, la Articolul 46, ce se întâmplă în situația unei demisii din Guvern:

– Dacă prim-ministrul se află în una dintre situațiile de încetare a funcției de membru al Guvernului, cu excepția revocării, sau este în imposibilitate de a-și exercita atribuțiile, Președintele României desemnează un alt membru al Guvernului ca prim-ministru interimar, pentru a îndeplini atribuțiile prim-ministrului, până la formarea noului Guvern. Interimatul pe perioada imposibilității exercitării atribuțiilor încetează dacă prim-ministrul își reia activitatea în Guvern în cel mult 45 de zile.

– Prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător și celorlalți membri ai Guvernului, la propunerea prim-ministrului, pentru o perioadă de cel mult 45 de zile.

– În situațiile prevăzute la alin. (2), înăuntrul termenului de 45 de zile, prim-ministrul inițiază procedurile prevăzute de lege pentru numirea unui alt membru al Guvernului în calitate de ministru interimar.

După propunerea făcută de către premier, președintele face propriu-zis numirea în funcție, conform legii. Președintele poate refuza, motivat, o singură propunere: 

– În situația în care Președintele României refuză o propunere a prim-ministrului în condițiile alin. (3), prim-ministrul îi transmite Președintelui o nouă propunere în termen de 5 zile de la data la care Președintele i-a comunicat refuzul propunerii anterioare.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.