EUROPOL: POLIȚIA TREBUIE SĂ PRIMEASCĂ RADARE PENTRU TROTINETE ELECTRICE

0
36

Sindicatul Europol a atras atenția luni că siguranța rutieră „nu e opțională” și a cerut dotarea Poliției cu stații mobile pentru măsurarea vitezei trotinetelor electrice.

„În timp ce în România apar zilnic incidente tragice în care sunt implicaţi conducătorii de trotinete sau alte vehicule electrice, în multe ţări europene autorităţile au achiziţionat deja astfel de echipamente”, au transmis sindicaliștii.

Potrivit acestora, în alte state, polițiștii pot verifica în timp real dacă trotinetele sau bicicletele electrice au fost modificate pentru a depăși limita legală de viteză, în timp ce în România aceste verificări sunt posibile doar prin RAR, „printr-o procedură birocratică şi anevoioasă”.

„Între timp, vieți omenești sunt puse în pericol. România are nevoie de măsuri rapide şi eficiente pentru protejarea tuturor participanţilor la trafic”, au mai precizat reprezentanții Europol.

De la începutul anului, mai mulți adolescenți și-au pierdut viața sau au fost grav răniți în accidente cu trotinete electrice. La Piatra Neamț, autoritățile au interzis trotinetele electrice de închiriat după ce un tânăr de 15 ani a murit într-un astfel de incident.

Sursa: Newsinn

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.