CIRCULAȚIA PE AUTOSTRADA A2 BUCUREȘTI–CONSTANȚA, RESTRICȚIONATĂ PE AMBELE SENSURI

0
27

Circulația pe două tronsoane ale Autostrăzii A2 București–Constanța sunt restricționate, marți, în urma lucrărilor care se desfășoară în zonă, a anunțat Centrul Infotrafic al Inspectoratului General al Poliției Române.

Marți, până la ora 16.00, vor avea loc lucrări de curățare a zonei mediane care impun restricții de circulație pe a doua bandă pe Autostrada A2, pe sensul către București, la kilometrul 143+600 metri.

Conform Radio România Constanța, circulația rutieră se va desfășura pe banda numărul 1, cu limita de viteză de 60 km/h.

Începând de marți și până joi, 18 septembrie, ora 23.00, vor fi efectuate lucrări de reparații ale asfaltului, care impun restricționarea circulației pe breteaua de legătură dintre autostrăzile A2 și A0, calea către Constanța.

Cum va fi deviat traficul?

Traficul rutier va fi deviat, pe durata executării lucrărilor, prin nodul rutier tip treflă din zonă, a precizat Centrul Infotrafic.

Autostrada A0, kilometrul 52+400 metri → coborâre de pe autostrada A0 pe autostrada A2, calea 2, kilometrul 13+400 metri → ieșire de pe autostrada A2 în zona kilometrului 13+100 metri și urcare pe autostrada A0 în zona kilometrului 52+400 metri → coborâre de pe autostrada A0, în zona kilometrului 52+800 metri, pe autostrada A2, calea 1, kilometrul 13+300 metri → continuare pe traseul către Constanța.

Conducătorilor auto li se recomandă să circule cu viteză redusă în zonele vizate, să se asigure atent înainte de schimbarea benzii de circulație și să semnalizeze din timp manevra.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.