DONALD TUSK: „POLONIA ESTE MAI APROAPE DE UN CONFLICT DESCHIS DECÂT ORICÂND DUPĂ AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL”

0
43

Prim-ministrul Poloniei, Donald Tusk, a declarat miercuri, în Parlament, că situația de securitate s-a deteriorat grav după incursiunile dronelor rusești în spațiul aerian al țării sale. Liderul de la Varșovia a subliniat că Polonia este acum mai aproape de un conflict deschis decât în orice alt moment de la cel de-Al Doilea Război Mondial.

„Nu am niciun motiv să susțin că suntem în pragul războiului, dar s-a depășit o linie și este incomparabil mai periculos decât înainte. Această situație ne aduce cel mai aproape de un conflict deschis de la al Doilea Război Mondial încoace”, a spus Donald Tusk, citat de EFE.

Premierul polonez a precizat că au fost detectate 19 încălcări ale spațiului aerian, menționând că, pentru prima dată de la începutul războiului din Ucraina, aeronavele nu au venit dinspre Ucraina, ci din Belarus. El a exclus varianta unor erori de navigație, subliniind că este vorba despre acțiuni deliberate.

„Polonia are un dușman politic dincolo de granița sa de est”, a mai spus Tusk, subliniind că aceste incursiuni nu pot fi catalogate drept provocări minore.

Președintele Karol Nawrocki a descris evenimentele drept un „moment fără precedent” pentru NATO și pentru istoria recentă a Poloniei. Cei doi oficiali au lansat un apel comun la unitate, în ciuda divergențelor politice existente între ei.

Între timp, Ministerul de Interne a confirmat descoperirea a șapte drone și a resturilor unei rachete pe teritoriul Poloniei. În estul țării, o dronă a lovit o clădire rezidențială din Wyryki, fără a provoca victime. Alte aparate au fost găsite în Czosnowka, Czesniki și Mniszkow.

Polonia a cerut deja activarea articolului 4 din Tratatul NATO, după ce forțele sale au doborât mai multe drone rusești care au traversat granița. Autoritățile de la Varșovia tratează incidentul drept cel mai grav episod de securitate din ultimele decenii.

Sursa: Newsinn

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.