VIDEO ILIE BOLOJAN: SUNT CONȘTIENT CĂ NU POȚI AVEA FORȚE NAVALE PERFORMANTE FĂRĂ DOTĂRI

0
47

Premierul Ilie Bolojan a declarat, vineri, la manifestările ocazionate de Ziua Marinei Române în Portul Constanța, că nu poți avea forțe navale performante fără dotări și fără oameni bine pregătiți și motivați.


”Suntem cu toții aici în semn de respect pentru Marina Română. Dacă astăzi România este o țară sigură, membru al Alianței Nord-Atlantice, dacă astăzi aici putem sărbători în pace această zi importantă, acest lucru se datorează și Forțelor Navale Române. Marinarii noștri sunt de la gurile Dunării, pe Marea Neagră, pe mările și oceanele lumii, cartea noastră de vizită și se cuvine să le mulțumesc pentru curajul lor, pentru profesionalismul lor pentru că ai nevoie de aceste calități în fața pericolelor și a incertitudinii”, a afirmat Bolojan.

În acest context, el a subliniat că Guvernul va sprijini Forțele Navale, care nu pot fi performante, fără dotări și oameni bine pregătiți.

”Sunt conștient că nu poți avea forțe navale performante fără dotări și fără oameni bine pregătiți și motivați. Asigur pe comandanții forțelor noastre navale de sprijinul Guvernului României. Nu putem să nu ne gândim cu recunoștință la eroii noștri care s-au jertfit sub pavilioanele noastre, în războaie, în conflicte pentru libertatea și demnitatea neamului nostru. Dragi constănțeni, sunt aici să vă spun că dezvoltarea tării noastre nu se poate face fără dezvoltarea Constanței, fără a pune în valoarea potențialul de hub logistic al Portului Constanța, potențialul energetic al Dobrogei și fără a valorifica potențialul oamenilor din această parte de țară. Am încredere în români și am încredere în România”, a precizat premierul Ilie Bolojan.


Forțele Navale Române marchează cea de-a 123-a ediție a Zilei Marinei Române printr-o serie de evenimente, organizate în Constanța, Mangalia, Brăila, Tulcea, Galați și București.

Ziua Marinei Române este sărbătorită în fiecare an la 15 august, odată cu sărbătoarea creștină a Adormirii Maicii Domnului, ocrotitoarea marinarilor de pretutindeni. AGERPRES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.