Deținutul care a fugit miercuri seara dintr-o ambulanță pe un teren agricol, la ieșirea de pe autostrada A7, a fost capturat de polițiști în jurul orei 01:00, potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Bacău.
Forțele de ordine formate din polițiști, jandarmi, polițiști de frontieră și angajați ai penitenciarului l-au depistat ascuns în vegetația de pe câmp, la marginea municipiului Bacău. „Bărbatul a fost imobilizat de îndată și se află în custodia polițiștilor”, au transmis reprezentanții IPJ.
Deținutul, în vârstă de 58 de ani, era transportat de la Penitenciarul Botoșani către Penitenciarul Jilava. El a profitat de un ambuteiaj și a reușit să sară pe geamul ambulanței, fugind pe terenul agricol din apropierea localității Nicolae Bălcescu.
Inițial arestat preventiv pentru conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, bărbatul este acum cercetat și pentru evadare.
Sursa: Realitatea de Bacau
