DEȚINUTUL EVADAT DIN PENITENCIARUL MĂRGINENI A FOST PRINS

0
45

Deținut care a evadat din Penitenciarul Mărgineni, marți seară, a fost prins.

Individul se află în localitatea natală, Poiana Vărbilău, din judeţul Prahova.

Autoritățile au făcut apel la cetățeni să ofere orice informații care ar fi putut ajuta la prinderea lui.

Potrivit Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP), în jurul orei 18:00, personalul penitenciarului a constatat că Milosiu Ion, condamnat definitiv la 5 ani și 10 luni de închisoare pentru act sexual cu un minor și încadrat în regim închis, a părăsit unitatea prin escaladarea gardului împrejmuitor.

În momentul evadării, deținutul participa la activități lucrative în blocul alimentar al penitenciarului.

Din primele verificări, a rezultat că deținutul s-a urcat pe acoperișul unei clădiri, a escaladat gardul penitenciarului, după care a fugit într-o direcție necunoscută.

Semnalmentele evadatului

Conform ANP, bărbatul are 1,70 m înălțime, constituție atletică medie, ochi căprui, sprâncene arcuite, față ovală, ten închis, păr negru și barbă nerasă. La momentul evadării, purta tricou gri, pantaloni negri, adidași negri și șapcă neagră.

Autoritățile desfășoară o amplă operațiune de căutare, în cooperare cu jandarmi și polițiști din județele învecinate.

Polițiștii avertizează că persoana este periculoasă și solicită celor care dețin informații despre locul unde s-ar putea afla să apeleze imediat 112 sau să contacteze cea mai apropiată unitate de poliție.

„În vederea capturării deţinutului, au fost dispuse măsuri specifice, respectiv: blocarea căilor de acces pe posibilele direcţii de deplasare, alarmarea personalului, trimiterea de echipe de căutare formate din personalul unităţii, precum şi cooperarea cu Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița și Prahova, Poliţia de Frontieră, Inspectoratul Jandarmeriei Române. Menționăm că părăsirea fără autorizare a locului de deținere este asimilată infracțiunii de evadare şi se pedepseşte conform prevederilor articolului 285 din Codul Penal, cu închisoare de la șase luni la trei ani”, a precizat IPJ Dâmbovița.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.