ALBANIA ȘI BULGARIA CER AJUTOR EUROPEAN PENTRU A FACE FAȚĂ INCENDIILOR DE VEGETAȚIE

0
40

Echipele de pompieri din Albania se luptă cu zeci de focare de incendii de vegetație.

Flăcările s-au extins rapid din cauza combinației dintre incendieri intenționate și valul de căldură extremă, relatează Euronews.

Stihiile afectează mai multe regiuni ale țării, cele mai grave situații fiind în sud-vest. Numeroase locuințe au fost avariate, iar mii de hectare de vegetație au fost făcute scrum.

Peste o mie de pompieri și echipe de intervenție de urgență sunt mobilizate pentru a stinge focarele, iar Albania a cerut sprijin prin Mecanismul de Protecție Civilă al Uniunii Europene. În prezent, aeronave din Ungaria, Croația și Italia sprijină eforturile de stingere.

Peste 200 de focare în Bulgaria, mai ales la granița cu Turcia

La rândul său, Bulgaria se confruntă cu peste 200 de focare active de incendiu, cele mai grave fiind în estul țării, în apropiere de granița cu Turcia.

Uniunea Europeană a trimis patru elicoptere și două avioane pentru a ajuta la combaterea flăcărilor. În 11 regiuni din Bulgaria a fost instituit cod roșu din cauza temperaturilor extreme.

Zeci de case au fost mistuite de flăcări, iar mii de hectare de pădure au fost afectate.

În Turcia, autoritățile au înregistrat o temperatură record de 50,5 grade Celsius în orașul Silopi, din sud-estul țării.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.