VREMEA 25 IULIE. CANICULĂ ȘI DISCOMFORT TERMIC ACCENTUAT

0
47

Astăzi, valul de căldură, canicula și disconfortul termic se vor intensifica, îndeosebi în vestul, sudul și parțial în centrul țării, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

Temperaturile maxime se vor situa între 28 și 39 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 12 și 27 de grade, cu valori de peste 20 de grade pe arii extinse în regiunile sudice și sud-estice, local în cele vestice și estice și izolat în rest, caracterizând o noapte tropicală.

Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate, averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului, în special după-amiaza și seara, pe arii restrânse la munte, în Moldova, Muntenia și posibil cu totul izolat în Oltenia și în Maramureș. Cantitățile de apă vor putea depăși 15…25 l/mp și vor fi condiții de grindină.

În București, valul de căldură se va intensifica. Va fi caniculă și disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 39 de grade, iar cea minimă va fi de 20…23 de grade caracterizând o noapte tropicală.

AVERTIZARE METEOROLOGICĂ: COD PORTOCALIU ȘI GALBEN DE CANICULĂ

Sursa: Newsinn

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.